Educația ca în veacul de apoi! În aproape o treime din școlile din Moldova, elevii sunt nevoiți să meargă la toaletele din curte

Educația ca în veacul de apoi! În aproape o treime din școlile din Moldova, elevii sunt nevoiți să meargă la toaletele din curte

Distribuie
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  

Republica Moldova încalcă drepturile elevilor la sănătate în multe şcoli din ţară.
Statisticile arată că în 30 la sută din şcolile din sate, tualetele sunt amplasate în curte, fără uşi, apă şi lumină.
Iar cele care dispun de un grup sanitar în interior, le deschid doar în cazul unor controale sau doar pentru profesori. Informaţiile au fost scoase la iveală în cadrul unui studiu, realizat de avocatul poporului pentru drepturile copilului.

„Prin crăpăturile acestea. – Se uită băieţii? – Da.”

La doar 35 de kilometri de Capitală, în satul Cigîrleni, parcă ne-am întors în timp. Condiţiile din toaleta şcolii sunt demne de Evul Mediu.

„Toaleta din curtea școlii din Cirgîrleni nu întrunește nicio condiție minimă de igienă nemaivorbind de spațiu intim. Aici nu sunt uși, persistă un miros dificil de suportat, iar prin acoperiș suflă vântul. Este greu de imaginat cât de dificil le este copiilor să folosească acest grup sanitar în special iarna.”

Scurgerea se face direct prin podea, iar de chiuvete sau apă nici nu poate fi vorba.

„Mirosul este foarte urât.”

” – Cum ţi-ai dori să arată toaleta de la şcoală? – Să fie uşi, să nu fie aşa frig să nu ne ducem afară prin frig.”

Ca să ajungă la toaleta din curte, elevii trebuie să parcurgă în jur de 40 de metri.

„Noi suntem mai multe fete şi trebuie să aşteptăm rândul şi uneori putem întârzia la lecţie.”

Pentru construcţia unui bloc sanitar modern sunt necesare 200 de mii de lei. Directorul insituţiei susține că a cerut bani în nenumărate rânduri, dar consiliul raional nu i-a dat. Atunci când sunt rugaţi să aloce fonduri pentru construcţia toaletei, găsesc mereu scuze, se plânge directorul.

„Nu-i doare inima de ceea ce se petrece în şcolile rurale, mă doare că toţi care au fost la guvernare şi care sunt la conducere sunt proveniţi din sate, chiar nu-i doare pe ei inima de situaţia în care se află copilul de sat?”

Din păcate, această şcoală nu este o excepţie. În Moldova sunt 351 de instituţii de învăţământ care îşi trimit elevii la toaleta din curte. Avocatul poporului pentru drepturile copiilor, Maia Bănărescu, face un apel disperat către conducerea ţării şi cere respectarea standardelor minime de igienă în şcoli, recomandate de Organizaţia Mondială a Sănătăţii. Practica de a merge la astfel de toalete lasă sechele elevilor, afirmă Ombudsmanul.

„Vorbim de acea sănătate reproductivă sunt dispuşi la diferite răceli şi bolie ale aparatelor reproductive, băieţii pot ajunge şi la infertilitate şi ei tot nu pot merge la toaletă, iar această abţinere la necesităţile fiziologice duc la probleme serioase de sănătate.”

Între timp, alte 649 de şcoli din ţară au grupuri sanitare în interiorul clădirii. Printre ele se numără şi instituţia de învăţământ din satul Răzeni, Ialoveni.

„Blocurile sanitare au fost renovate în cadrul proiectului finanţat de Ministerul Educaţiei şi a costat 9 milioane de lei.”

În ciuda investiţiilor colosale, mulţi dintre elevi continuă să folosească din obişnuinţă toaleta din fundul curţii, atunci când sunt aglomerate cele din interior.

„La moment să identificăm alte spaţii pentru blocuri sanitare nu avem de unde, pentru că aşa a fost proiectată instituţia.”

Anul trecut, doar 18 şcoli din ţară au beneficiat de investiţii de la bugetul de stat în valoare totală de 5 milioane de lei pentru construcţia toaletelor. O picătură în mare susţin specialiştii, care declară că în acest ritm abia în 15 ani am putea rezolva această problemă.


Distribuie
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
..