Emoții mari pentru fundașul lui Atletico Madrid, înaintea mega duelului cu Manchester City:  Va fi o partidă specială

Emoții mari pentru fundașul lui Atletico Madrid, înaintea mega duelului cu Manchester City: Va fi o partidă specială

Distribuie

Fundașul lui Atletico Madrid, Stefan Savic, are emoții înaintea mega duelului cu Manchester City din sferturile de finală ale Ligii Campionilor. Fotbalistul muntenegrean a jucat în tricoul “citadinilor” între 2011 și 2012 și a trăit momente frumoase cu gruparea engleză. Acum, însă, Savic și Atletico vor încerca să îi spulbere visele formației din Manchester.

“Pentru mine, va fi o partidă specială, fiindcă a fost primul meu club după plecarea din Muntenegru. A fost grozav să să ajung la o echipă ca Manchester City și a fost o experiență mare. Am cucerit titlul după mulți ani. Am avut posibilitatea să mă antrenez și să joc cu cei mai buni fotbaliști din lume la acel moment”, a spus Stefan Savic.

În optimile Ligii Campionilor, Atletico Madrid a eliminat-o pe Manchester United. Totuși, Savic se așteaptă la meciuri mai grele cu Manchester City, echipă care a marcat 23 de goluri până în sferturile competiţiei.

“Ei au un potențial ofensiv uriaș. Știm că va fi un meci în care vom suferi mult pe teren, deoarece ei au atacanți foarte buni și sunt pe primul loc în Premier League. Deci, va fi un meci foarte dificil, dar suntem pregătiți”, a precizat fundașul Atletico Madrid.

Meciul incendiar dintre Manchester City și Atletico Madrid se va disputa marți, cu începere de la ora 22:00. Partida va fi transmisă în direct de PRIME, unde va fi comentată în limba română, dar şi de CANAL 3, unde va avea comentariul în limba rusă.


Distribuie
..