Europa se sufocă din cauza caniculei. În mai multe ţări au fost declarate Coduri Portocalii şi Roşii de vreme toridă

Europa se sufocă din cauza caniculei. În mai multe ţări au fost declarate Coduri Portocalii şi Roşii de vreme toridă

Distribuie
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  

Europa se sufocă din cauza caniculei. În mai multe ţări sud-europene au fost declarate Coduri Portocalii şi Roşii de vreme toridă. În acest sens, Ministerul de Externe de la Bucureşti a emis avertizări de călătorie în Olanda, Franţa, Italia, Croaţia şi Portugalia, unde sunt înregistrate temperaturi de peste 35 de grade. Cea mai gravă este situaţia în Franţa, unde în ultimele două zile, au murit cel puţin cinci oameni.

În regiunea Bretagne temperaturile au depăşit recordul de 42 de grade Celsius, înregistrat în 1947. Salvatorii le-au distribuit oamenilor străzii fructe, legume, dar şi sticle cu apă.

„Le aducem apă. Excludem produsele cu îndulcitori, cu alcool. Neapărat le dăm fructe, dar şi alte chestii de care au nevoie”, a spus şeful echipei Protecţiei Civile, Eric.

Patronii localurilor susţin că în această perioadă şi-au dublat cantităţile de băuturi răcoritoare.

Pentru a evita deshidratarea, nutriţioniştii francezi recomandă consumul de fructe şi legume, dar a alimentelor bogate în proteine şi minerale.

„Toate tipurile de peşte sunt bune, chiar şi cei mai graşi, precum somonul, tonul, macroul sau sardinele. Este bine să mâncăm şi peştele alb. Neapărat să includem în meniu sursele de proteine, alimentele bogate în minerale, fier”, a menţionat nutriţionistul, Corinne Grelin.

Canicula le provoacă incomodităţi şi celor din Italia, unde temperaturile au ajuns la aproape 40 de grade. La fel de cald este şi în Spania.

„Este insuportabil”.

„Este un infern”.

În România situaţia meteorologică este incertă. Pe de o parte au fost emise alerte de caniculă, pe de alta pericol de inundaţii. Iar asupra regiunii Crimeea din Ucraina s-a abătut o puternică ploaie cu grindină. După doar 20 de minute, străzile unui oraş din regiune s-au transformat în râuri.


Distribuie
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •