Festivalul Anii tinereții mele. Zeci de vârstnici s-au adunat la Palatul de Cultură din orașul Rezina, unde au cântat, au dansat şi au uimit oaspeţii cu obiecte inedite

Festivalul Anii tinereții mele. Zeci de vârstnici s-au adunat la Palatul de Cultură din orașul Rezina, unde au cântat, au dansat şi au uimit oaspeţii cu obiecte inedite

Distribuie
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  

Au uitat de griji şi şi-au amintit de anii tinereţii. Zeci de vârstnici din raioanele Orhei, Telenești, Rezina, Șoldănești și Florești s-au adunat la Palatul de Cultură din orașul Rezina, unde au cântat, au dansat şi au uimit oaspeţii cu obiecte inedite. Cele mai talentate colective artistice s-au ales cu premii.

Ansamblul folcloric Semănătorii a venit la festival din satul Cucuruzeni, raionul Orhei. Acesta își desfășoară activitatea de 38 de ani.

„Folclorul pentru noi este piatra de temelie. Este totul ce se exprimă prin cântec, prin vers, prin tot ce este mai frumos”, a menţionat membrul ansamblului Semănătorii, Gheorghii Guriuc.

Nu doar ansamblurile muzicale au participat la festival, dar și meșterii populari. Maria Celac de nouă ani confecționează obiecte din fibre vegetale.

„Eu voiam să mă ocup cu ceva care să fie și pentru lume, dar și pentru sufletul meu. Ceea ce eu confecționez este parte din sufletul, lăuntricul meu”, a povestit meșterul popular, Maria Celac.

Organizatorii festivalului spun că tânăra generaţie are ce învăța de la cei cu argint la tâmple și că folclorul reprezintă autenticitatea neamului nostru.

„Sunt promotorii frumosului. Ei ne-au adus tradițiile, care se dau uitării și anume ei vin cu lucruri frumoase din trecut”, a co9municat președintele Organizaţiei Persoanelor în Etate Tezaurul Naţiunii, Nina Țurcan.

„Sunt obiceiuri care au fost date uitării, iar noi încercăm să le readucem, încercăm să le promovăm și să atragem atenția la ceea ce ne caracterizează ca neam, la ceea ce este frumos de fapt, care ne aduce doar emoții pozitive”, a afirmat președintele raionului Rezina, Eleonora Graur.

„Veșnicia s-a născut la sat și ne convingem de acest fapt și astăzi. Fără folclor nu suntem nimeni. Prin aceasta se promovează un popor, se deosebește un popor de celelalte”, a spus președintele raionului Șoldănești, Svetlana Rotundu.

Festivalul Anii tinereții mele este la cea de-a treia ediție. Următorul eveniment se va desfășura în data de 11 noiembrie, în raionul Râșcani.

Foto: publika.md

Distribuie
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •