Festivalul covorului basarabean, la Clişova Nouă. Meşterii populari şi gospodinele au prezentat peste 60 de covoare

Festivalul covorului basarabean, la Clişova Nouă. Meşterii populari şi gospodinele au prezentat peste 60 de covoare

Distribuie
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  

Covorul basarabean a fost astăzi vedeta festivalului de la Clişova Nouă, raionul Orhei, unde meşterii populari şi gospodinele şi-au adus aminte de tradiţiile de altă dată şi au scos la soare peste 60 de covoare. Unele au fost moştenite de la părinţi, altele sunt ţesute de ei însăşi, iar locul de frunte la ocupat covorul, pe care meșterițele l-au încheiat de ţesut chiar astăzi, la festival.

Parascovia Petrea țese covoare de mai bine de 20 de ani, timp în care femeia le-a învăţat şi pe alte gospodine să mânuiască suveica şi lâna.

„Acum noi iată țesem, dar de la început urzim. După ce urzim, înnodăm şi pe urmă începem după desen fiecare lucrare, care merge după desen”, a povestit meşterul popular, Parascovia Petrea.

Covorul autentic basarabean se deosebeşte de celelalte prin motivele vegetale pe care le înfăţişează, iar fiecare simbol are o poveste aparte.

„Cel mai frecvent motiv este totuşi pomul vieţii, pentru că meșterițele se inspirau de la ritualuri de la tradiţii de la obiceiuri. Mai întâi simbolizează vigoare, simbolizează rădăcina neamului”, a menționat organizatoarea, Ecaterina Popescu.

Pentru ca oaspeţii festivalului să nu plece cu mâna goală acasă, meşterii populari au adus şi feţe de masă, prosoape, obiecte decorative, toate sută la sută ecologice.

„Avem diferite coşuri, paniere, burlui, pahare, sticle. Coșuleț pentru sticlă de şampanie sau de vin, 70 de lei, fără sticlă!”.

– Cât costă o faţă de masă, cel puţin?
– Aşa, la 1.300, 1.400, cu tot cu şerveţele, cu toate cele.

Un covor autentic basarabean costă cel puţin două mii de lei.

Festivalul covorului de la Clişova Nouă se află deja la cea de-a şasea ediţie.


Distribuie
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •