Festivalul Internaţional de Operă şi Balet „Maria Bieşu” îşi va deschide joi uşile. Ce surprize îi așteaptă pe spectatori

Festivalul Internaţional de Operă şi Balet „Maria Bieşu” îşi va deschide joi uşile. Ce surprize îi așteaptă pe spectatori

spectacole de exceptie la chisinau

Spectacole de excepţie, artişti apreciaţi în întreaga lume şi multe emoţii pozitive. Asta promit organizatorii Festivalului Internaţional de Operă şi Balet „Maria Bieşu” care îşi va deschide uşile joi, în data de opt septembrie, la Chişinău. În acest an, vor fi organizate patru spectacole de operă, două spectacole de balet și un concert de gală, la care participă invitați din zece țări. Evenimentul se va desfăşura, tradiţional, la Teatrul Naţional de Operă şi Balet „Maria Bieşu”.

Festivalul va începe cu opera „Carmen” de Georges Bizet, în care soprana Valentina Nafornița va interpreta rolul lui Micaela.

”Pentru mine este o onoare să cânt în această distribuție la noi acasă și vreau ca publicul să realizeze și el cât de frumos este să avem pe scenă aceștia mari artiști. Rar poți să-i strângi într-un teatru din afară în așa o distribuție, dar noi am putut să-i strângem la noi acasă”, a spus VALENTINA NAFORNIȚA, soprană.

În acelaşi spectacol, mezzo-soprana Ramona Zaharia din România va interpreta rolul lui Carmen, iar tenorul Jonathan Tetelman din SUA – rolul lui Don Jose.

”Nu am mai interpretat acest rol în cariera mea. Cred că aşa a fost să fie, să-l interpretez aici, în Moldova, alături de aceşti minunaţi artişti. Chiar sunt încântat să mă aflu aici şi să interpretez acest rol pentru prima dată”, a spus JONATHAN TETELMAN, tenor.

”Sunt onorată, fericită să cânt alături de Valentina și Jonathan. Întotdeauna când sunt alături de oameni buni, minunați simt că sunt acasă. Pot să zic că mă simt deja acasă. Am avut o singură repetiție care a fost foarte bună”, a precizat RAMONA ZAHARIA, mezzo-soprană.

La eveniment vor participa 22 de invitaţi din ţară şi de peste hotare.

”Avem dirijori din mai multe țări. Va fi dirijor din România, din Polonia, din Ucraina, din Spania. Nici nu se discută de cântăreți, cred că avem în general din 10 țări invitați”, a precizat NICOLAE DOHOTARU, director artistic al Teatrului de Operă și Balet ”Maria Bieșu”.

”Este extrem de important pentru o țară. Este un indiciu al unui nivel de cultură. Existența în această țară a unui Teatru de Operă și Balet. Teatrul de Operă și Balet are o masă critică sub care poate fi numit oricum numai nu teatru de operă și balet. Deci, trebuie să atingem acea cotă care se numește masa critică. Noi lucrăm intens asupra acestei probleme”, a spus SERGIU PRODAN, ministrul Culturii.

Festivalul Internaţional de Operă şi Balet „Maria Bieşu”, care a ajuns la a 30-a ediţie, se va încheia în data de 25 septembrie. Pentru organizarea acestuia, Ministerul Culturii a alocat două milioane de lei.

..