Fostul premier Iurie Leancă s-ar putea alege cu un dosar penal

Fostul premier Iurie Leancă s-ar putea alege cu un dosar penal

Distribuie
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  

Fostul premier Iurie Leancă s-ar putea alege cu un dosar penal pentru acţiuni sau inacţiuni privind devalizarea sistemului bancar. Asta în cazul în care Procuratura Generală va accepta demersul comisiei de anchetă privind frauda bancară de a iniţia o urmărire penală pe numele mai multor demnitari, inclusiv pe numele fostul prim-ministru Iurie Leancă.

După ce a fost audiat, astăzi, în comisie, ex-premierul a respins acuzaţiile. Leancă susţine că decizia Guvernului de acum câţiva ani de a oferi Băncii Naționale garanţii de stat pentru acordarea creditelor de urgenţă Băncii de Economii, Băncii Sociale și Unibank a fost singura soluție pentru a salva depunerile cetățenilor în cele trei bănci.

„Dacă nu se făcea chestia aceasta, atunci cetățenii, cei 500 de mii, își pierdeau depunerile. Se făceau deja, la insistența instituțiilor financiare cu Banca Națională și cu Ministerul Finanțelor, exerciții de simulare ce se întâmplă în cazul în care cade banca. Asta a fost tot ce am putut atunci face. Să stingem focul și după aia să intervenim pentru a remedia, a recupera banii și a pedepsi pe cei vinovați”, a declarat fostul prim-ministru, Iurie Leancă.

Amintim că în toamna anului 2014, a fost emisă o garanție de stat de 9,5 miliarde de lei, iar în martie 2015, cea de a doua – în mărime de peste cinci miliarde de lei.


Distribuie
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •