Gazprom va livra Moldovei gaze naturale și în luna mai

Gazprom va livra Moldovei gaze naturale și în luna mai


Gazprom a confirmat că în luna mai va livra Moldovei gaze naturale, în volumele necesare şi stabilite anterior prin contract. Despre asta a anunţat directorul Moldovagaz. Vadim Ceban a precizat însă, pentru postul nostru de televiziune, că se mai poartă discuţii despre soarta contractului după 1 mai. Până la această dată Moldovagaz şi Gazprom ar urma să semneze un acord de reglementare a datoriei istorice, pe baza unui audit realizat de Guvernul de la Chişinău.

„Conform procedurii, prevăzute în contract, se confirmă volumele pentru fiecare lună. Au loc anumite modificări în volum şi este procedură de confirmare. Am primit confirmarea volumelor pentru luna mai, înseamnă că vom avea gaz în luna mai. – Nu avem niciun răspuns despre audit? – Nu, suntem încă în discuţii.”

Şeful de la MoldovaGaz, Vadim Ceban, a concretizat că în luna mai preţul de cumpărare a gazelor rusești va fi de 910 dolari pentru mia de metri cubi.
Actualul tarif pentru consumatorii finali a fost stabilit la un preț de import de aproape 500 de dolari.

Vicepremierul Andrei Spînu a declarat anterior că, din cauza creşterii preţului de achiziţie, nu exclude majorarea tarifelor la gaz pentru consumatorii finali în luna iunie.
Protocolul semnat toamna trecută stabileşte ca până la 1 mai 2022 Moldovagaz şi Gazprom să semneze un acord de reglementare a datoriilor. Însă licitaţia la care urma să fie selectată compania care să realizeze auditul a eşuat, din cauza războiului din Ucraina.


..