Gazprom va majora, din 1 iulie, preţul de achiziţie a gazului vândut Moldovei

Gazprom va majora, din 1 iulie, preţul de achiziţie a gazului vândut Moldovei

Distribuie

Gazprom va majora, din 1 iulie, preţul de achiziţie a gazului vândut Moldovei. Şeful Moldovagaz, Vadim Ceban, anunţă că, din iulie, preţul de achiziţie pentru ţara noastră va fi de 980 de dolari pentru mia de metri cubi, cu 100 de dolari mai mult decât în iunie. Ceban avertizează că săptămâna viitoare se va decide dacă Moldovagaz va cere Agenţiei Naţionale pentru Reglementare în Energetică să mărească tariful pentru consumatorii finali.

Vadim Ceban precizează că preţul de achiziţie a gazului natural pentru ţara noastră este stabilit lunar de Gazprom pe baza formulei de calcul din contractul negociat.

„Preţul de achiziţie pentru luna iulie este preventiv calculat la nivel de 980 de dolari pentru o mie de metri cubi. În tarif, acum la moment, este introdus preţul de achiziţie de 696 de dolari, ceea ce este cu aproape 300 de dolari mai mic decât preţul real de achiziţie.”

Directorul Moldovagaz menţionează că acum se fac calculelele necesare pentru ajustarea tarifelor şi că săptămâna viitoare va fi luată decizia finală în acest sens.

„Este situaţie excepţională, suntem în lucru, în coordonare cu ANRE şi Comisia pentru Situaţii Excepţionale, în privinţa ajustării tarifelor la gazele naturale. Acum avem deja toate motivele şi argumentele pentru a solicita ajustarea acestui tarif.”

Fostul director al Agenţiei Naţionale pentru Reglementare în Energetică, Victor Parlicov, consideră că ANRE nu va accepta să majoreze tariful pentru consumatori.

„Preţurile din vară nu prea afectează tarifele şi eu nu cred că, inclusiv dacă Moldovagaz se va adresa la ANRE, nu cred că ANRE va revedea tariful acum. Posibil în toamnă, când va fi mai clară pentru preţurile pentru lunile reci.”

Am solicitat o reacție de la ministrul Infrastructurii, Andrei Spînu, cel care a negociat contractul cu Gazprom, dar am fost anunțați că se află în deplasare. Iar serviciul de presă al ministerului ne-a spus că, în prezent, o mie de metri cubi de gaze naturale pe piață costă 1520 de dolari şi că noi achităm mai puțin decât alte țări.

Ultima dată tariful la gaz pentru consumatori a fost majorat din 1 iunie, cu 22%, la 18 lei şi 62 de bani pentru un metru cub. Aceasta este a doua scumpire a gazului din acest an, după cea din ianuarie, când ANRE a ridicat tariful cu 38 la sută.


Distribuie
..