Gerul şi zăpada vor pune stăpânire pe întreaga ţară. Meteorologii au emis Сod Galben de precipitaţii abundente şi viscol

Gerul şi zăpada vor pune stăpânire pe întreaga ţară. Meteorologii au emis Сod Galben de precipitaţii abundente şi viscol

Distribuie
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  

În următoarele două zile, gerul şi zăpada vor pune stăpânire pe întreaga ţară. Meteorologii au emis Сod Galben de precipitaţii abundente şi viscol. Astfel, mâine, în nordul ţării va ninge, iar la sud vor cădea precipitaţii sub formă de lapoviţă şi ploaie.

Vineri, pe întreg teritoriul ţării va ninge. Temporar va viscoli, pe drumuri se vor forma troiene, iar pe firele electrice și crengi se vor depune lapoviță și polei. Totodată, temperaturile vor scădea ziua până la minus 6 grade, iar noaptea gerul va fi de până la 14 grade.

În context, poliţiştii de patrulare şi salvatorii îndeamnă șoferii care pornesc la drum să fie vigilenți, să aibă maşinile echipate corespunzător, cu pneuri de iarnă, lanţuri antiderapante, lopată şi nisip.

Între timp, în Europa, ninsorile şi vremea geroasă au făcut mai multe victime. Cel puţin şase oameni au murit în urma unor avalanşe în munţii din Austria, Elveţia şi Germania. Pentru a evita alte tragedii, autorităţile vieneze le-au cerut schiorilor să nu meargă pe pârtie, iar şoferilor – să evite zonele montane.

Imagini spectaculoase au fost surprinse şi în Alpii din Franţa. Pilotul unui elicopter al Jandarmeriei a făcut o manevră periculoasă de aterizare doar ca să salveze un schior rănit. S-a apropiat de sol pe o pantă abruptă, iar salvatorii au sărit pe rând pentru a prelua victima. El a fost dus în siguranţă la spital.

Totodată, din cauza poleiului, pe o şosea din Polonia s-a produs un carambol. 18 maşini s-au ciocnit în lanţ, iar, în consecinţă, şase persoane au fost transportate la spital cu diverse răni.

A nins abundent şi la Atena, iar în nordul ţării, timp de câteva zile, temperaturile au scăzut până la minus 2. Din această cauză, autorităţile elene au închis şcolile.


Distribuie
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •