Gospodăriile casnice vor putea cumpăra cel mult trei metri steri de lemne

Gospodăriile casnice vor putea cumpăra cel mult trei metri steri de lemne

Distribuie

Cei care au scris cerere la primărie că au nevoie de lemne pentru a se încălzi în perioada rece vor putea cumpăra cel mult trei metri steri. Anunţul a fost făcut de secretarul general al Guvernului. Totodată, întreprinderile silvice vor începe să vândă lemne abia din luna octombrie. Autorităţile susţin că preţul nu a crescut faţă de anul trecut. Pentru asta, bugetul „Moldsilva” a fost subvenţionat cu 64 de milioane de lei. Întreprinderea va putea vinde lemn doar gospodăriilor casnice şi instituţiilor de învăţământ. Statul va plafona preţurile. Un metru ster de lemn moale va costa între 350 şi 475 de lei. Preţul lemnului tare va varia între 550 şi 875 de lei.

” În prima tranşă de vânzări, planificată pentru octombrie – noiembrie 2022, fiecare gospodărie casnică care face parte dintr-un grup social vulnerabil sau reprezintă o familie care se încălzeşte doar cu lemne, va putea cumpăra la un preţ plafonat până la 3 metri steri. În cea de-a doua tranşă, decembrie 2022 – ianuarie 2023, Agenţia Moldsilva va acorda adiţional masă lemnoasă în funcţie de condiţiile climaterice şi stocurile disponibile.”

Cei care vor cumpăra lemne vor suporta şi cheltuielile de transport. Potrivit secretarului general al Guvernului, „Moldsilva” nu poate acoperi necesarul de lemne pentru sezonul rece.

„Anual, consumatorii moldoveni folosesc în sezonul rece aproximativ 1 milion de metri steri de masă lemnoasă. Pentru a asigura accesul populaţiei la lemnul de foc, în acest an, Agenţia Moldsilva va acoperi circa 800 000 de metri steri din volumul necesar. În acest scop, Agenţia a decis ca lucrările silvotehnice din fondul forestier naţional planificate pentru primăvara lui 2023 să fie efectuate mai devreme.”

Potrivit autorităţilor, 658 de mii de gospodării din Moldova se încălzesc doar de la sobe. De la sfârșitul lunii septembrie, volumul de lemn de foc disponibil pentru vânzare va fi afișat săptămânal de Agenția „Moldsilva” pe paginile oficiale ale întreprinderilor silvice. Pe lângă asta, în scurt timp, Guvernul va lansa o linie verde la care oamenii vor putea suna pentru a afla informaţii despre stocurile disponibile.


Distribuie
..