Grav accident rutier pe o şosea din Bulgaria cu implicarea unui moldovean. Un tânăr de 33 de ani, originar din Vulcăneşti, şi-a pierdut viaţa după ce camionul în care se afla s-a ciocnit violent cu un al TIR. Tragedia s-a produs în jurul orei 06:00 dimineaţa, pe șoseaua Șumen – Karnobat din regiunea Burgas.
Camionul pe care-l conducea moldoveanul s-a izbit frontal într-un vehicul care venea pe contrasens. În rezultat, cele două TIR-uri au luat foc. Ambele camioane au fost făcute scrum. Tânărul originar din Republica Moldova a fost găsit mort în cabină, iar celălalt şofer, un cetăţean bulgar, a reuşit să se asalveze.
Potrivit presei din Bulgaria, celălalt şofer transporta cărbune, iar din această cauză, incendiul izbucnit după coliziune a fost destul de puternic. Mai multe echipaje de pompieri au intervenit la faţa locului pentru a stinge flăcările, care riscau să se extindă spre fâşiile forestiere din preajmă. Din cauza accidentului, traficul rutier a fost redirecționat.
Într-un comunicat de presă, Ministerul de Externe de la Chişinău anunţă că Ambasada Moldovei la Sofia s-a autosesizat în acest caz și a solicitat informații referitor la circumstanțele producerii accidentului. Autoritățile locale au confirmat decesul concetăţeanului nostru, iar Ministerul de Externe a precizat că ambasada va oferi asistența consulară necesară pentru repatrierea corpului neînsuflețit al tânărului. Presa de la noi scrie că bărbatul a lăsat în urmă o soţie şi doi copii minori.
..