Adele, marea învingătoare a galei Grammy. Interpreta britanică a luat cinci premii

Adele, marea învingătoare a galei Grammy. Interpreta britanică a luat cinci premii

Distribuie
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  

Marea învingătoare a galei Grammy, care a avut loc aseară la Los Angeles, este Adele. Interpreta britanică a luat cinci premii, printre care cel mai bun album, cea mai bună piesă și cea mai bună înregistrare a anului.

Cântecul “Hello”, din albumul “25” a fost numit cea mai bună piesă a anului. Adele a ținut să împartă premiul cu textierul și compozitorul Greg Kurstin.

Diva pop Beyonce a luat doar două premii, deși primise cel puțin nouă nominalizări. În schimb, ea a ieşit pe scenă ca o zeiță, purtând o ţinută strălucitoare. Aceasta este prima apariţie publică a interpretei, după ce a anunțat că este însărcinată cu gemeni.

Un alt moment deosebit al serii a fost cel în care americanii de la Twenty One Pilots au urcat pe scenă fără pantaloni pentru a-și primi premiul la categoria interpretare pentru duo/grup. Artiştii și-au jurat anterior că dacă vor ajunge vreodată să urce pe scena unei gale Grammy pentru a ține un discurs de acceptare, o vor face fără să poarte pantaloni.

Cel mai bun artist debutant a fost numit Chance The Rapper. Acesta a mai câștigat și la categoriile cel mai bun album rap și cea mai bună interpretare rap.

Regretatul David Bowie a fost și el pe lista premianţilor. Interpretul, care a murit anul trecut, a luat trei premii Grammy.


Distribuie
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
Foto: canal2.md