O provocare deliberată a Federației Ruse. Așa a calificat președintele Parlamentului, Igor Grosu, incidentul de miercuri din Zona de Securitate, când a fost activată alarma la una dintre unităţile de poliție locale. Asta după ce un convoi format dintr-un camion şi o blindată ce transportau un grup de pacificatori ruşi mascaţi s-a deplasat spre postul vamal intern şi de Poliţie „Pîrîta” fără a coordona şi anunţa în prealabil aşa cum prevede acordul privind regimul din Zona de Securitate. Potrivit lui Grosu, acest incident se înscrie în comportamentul promovat de reprezentanții regimului de la Moscova la adresa țării noastre, dar și altor state din regiune.
Președintele parlamentului, Igor Grosu, susține că apariția unei mașini blindate în apropierea postului de Poliție din Zona de Securitate nu poate fi o simplă întâmplare, ci o provocare intenționată.
„După mine, este o provocare deliberată a Federaţiei Ruse. Haideţi să nu ne mai facem iluzii că doi indivizi s-ar fi îmbătat, ceea ce nu exclud în modus vivendi a acestor indivizi, şi-ar fi pornit să facă o plimbare cu blindata.”
În acest context, Grosu a amintit incidentul de pe Aeroportul din Chișinău în care a fost implicat liderul Republicii Tatarstan din Federaţia Rusă, Rustam Minnihanov. Recent, acesta nu a fost lăsat să intre în țara noastră, fiind întors de pe aeroport.
„Şirul nu s-a oprit aici. Aţi văzut şi un comportament grosolan al unui diplomat la aeroport. Asta din dânșii dă afară imperialismul acesta rănit şi supărat şi prin astfel de comportamente încearcă să îşi revanșeze supărarea. Mesajul meu către ei să să ţină minte că se află pe teritoriul Republicii Moldova
Şi aici se respectă legea Republicii Moldova”.
Igor Grosu a comentat și reacția Ambasadei Federației Ruse, care a calificat decizia Chișinăului de a declara persona non-grata un oficial din cadrul misiunii diplomatice de la Moscova drept un gest neprietenos.
„Eu vreau să amintesc reprezentantului Ambasadei ruse că neprietenesc este să îşi ţii armata ilegal pe teritoriul altui stat. Neprietenos este să ţii armamentul aici. Neprietenos este să trimiţi agenţi aici să monitorizeze situaţia. Neprietenos este să faci parteneriate cu bandiţi, cu lumea criminală. vorba aia, îl dai cu nasul în faptă. Nu-i frumos să faci aşa. Noi nu le tolerăm. E multă disperare, iată trimit tot felul de indivizi cu avionul la eveniment, desigur că e ingerinţă.”
Amintim că, în dimineaţa zilei de 19 aprilie, militari ruşi, mascaţi, s-au deplasat cu o blindată „BTR-60” și un camion militar de model „Ural” dinspre postul de menţinere a păcii numărul 9 stâng spre postul vamal intern și de poliție „Pîrîta”. Ulterior, aceştia s-au întors la postul 9 din zona podului peste Nistru de la Vadul lui Vodă, aflat la aproape 30 de kilometri de Chişinău. Această mişcare a forţelor ruse nu a fost coordonată şi nu a fost anunţată, fapt ce a provocat confuzie, motiv pentru care a fost declanşată starea de alarmă de posibil atac. În declaraţia Delegaţiei moldoveneşti la CUC se menţionează că grupul de militari ruşi nici măcar nu făcea parte din contigentul postului de menţinere a păcii numărul 9.
Direcția comunicare și relații publice a Parlamentului a anunțat că subiectul privind rolul Rusiei în escaladarea tensiunilor în Republica Moldova urmează a fi dezbătut la Sesiunea de primăvară a Adunării Parlamentare a Consiliului Europei. Evenimentul va avea va avea loc luni, 24 aprilie, iar la discuții vor participa deputații Ion Groza, șeful delegației naționale la APCE, Mihail Popșoi, vicepreședintele Parlamentului și Natalia Davidovici. Pe ordinea de zi a sesiunii APCE este inclusă şi o dezbatere despre situația cetățenilor ucraineni, inclusiv copii, strămutați forțat în Federația Rusă sau pe teritoriul Ucrainei aflat sub controlul Federației Ruse. La discuții va participa online și prima doamnă a Ucrainei, Olena Zelenska.
..