Biroul politici de reintegrare: Focurile de armă care s-au auzit în regiunea transnistreană au fost trase în afara ţării

Biroul politici de reintegrare: Focurile de armă care s-au auzit în regiunea transnistreană au fost trase în afara ţării

Distribuie

Focurile de armă care s-au auzit miercuri dimineaţă în regiunea transnistreană au fost trase în afara ţării, pe teritoriul Ucrainei. Asta a precizat Biroul politici de reintegrare, după ce aşa-zisul Minister de Interne de la Tiraspol a transmis că s-au efectuat împuşcături dinspre Ucraina spre localitatea Cobasna.

La rândul său, şeful Delegaţiei Republicii Moldova în Comisia Unificată de Control, generalul Ion Solonenco, ne-a confirmat că au fost trei împuşcături, iar ecoul lor a răsunat până la aproape doi kilometri de depozitul de muniţii. Acesta însă este neatins, iar în localitate e linişte, ne-a declarat Solonenco.

„Biroul Politici de Reintegrare s-a autosesizat şi împreună cu autorităţile de profil urmăresc îndeaproape evenimentele pentru a elucida toate circumstanţele. Este de menţionat că în zona unde au avut loc manifestări nu sunt sub supravegherea Comisiei Unificate de Control, deoarece se regăseşte în afara zonei de securitate”, a spus Mariana Sarî, purtător de cuvânt la Biroul Politici de Reintegrare.

Aşa-zisul Minister de Interne de la Tiraspol a mai declarat că în timpul nopţii de marţi spre miercuri au fost observate drone deasupra satului Cobasna din raionul Râbniţa. Autorităţile de la Chişinău nu au făcut însă nicio referire la această informaţie.

Prim-ministrul Natalia Gavriliţa a făcut apel la pace şi calm: „Acum situaţia este stabilă şi cred că este de competenţa experţilor să se expună în privinţa unor riscuri, ce înseamnă ele, să facă analiză. Sarcina Guvernului este să acţioneze cu maximă previzibilitate şi responsabilitate, şi să asigure calmul, ca să nu fie implicată în război Republica Moldova. Aici ne referim la întregul teritoriu al Republicii Moldova”.

Depozitul de muniţii de la Colbasna datează din anul 1940. În 2000, aşa-zisa moştenire a Uniunii Sovietice constituia aproape 42 de mii de tone de arme şi muniţii. În următorii ani a fost distrusă jumătate din armament.

Evacuarea muniţiilor a fost oprită în 2003 şi de atunci observatorii OSCE nu au avut acces în regiunea transnistreană.

Potrivit experţilor, detonarea arsenalului ar produce catastrofe umanitare, ecologice şi industriale pe un perimetru de până la 35 de kilometri.

Depozitul de la Cobasna este păzit de militari din stânga Nistrului şi de soldaţi ruşi.
În stânga Nistrului se află şi o linie de cale ferată, care face legătura cu Ucraina. Podul feroviar din apropiere este funcţional.

În 2018, ONU a adoptat o rezoluţie prin care a cerut retragerea completă şi necondiţionată a forţelor militare străine şi a muniţiilor, staţionate ilegal pe teritoriul ţării noastre. Autorităţile de la Chişinău au cerut constant evacuarea sau distrugerea armamentului expirat de la Cobasna. Iar în 2019, ministrul de Externe al Rusiei a precizat că procesul de distrugere ar lua timp şi bani.

În legătură cu incidentele din ultimele zile, care au provocat îngrijorări, aşa-zisul ministru de Externe de la Tiraspol, Vitalii Ignatiev, a declarat într-un interviu pentru Interfax că, deocamdată, situaţia din stânga Nistrului e stabilă. Ignatiev a precizat că Tiraspolul este în contact permanent cu Moscova şi că nu a solicitat ajutor militar suplimentar din partea Rusiei şi că nu vede în acest moment vreo necesitate.

În acelaşi context, preşedintele Ucrainei a declarat că Federaţia Rusă încearcă să destabilizeze situaţia în regiunea transnistreană, dar că Forţele Armate Ucrainene sunt pregătite în caz de o posibilă escaladare din partea militarilor ruşi.

„Înţelegem perfect că acesta este unul din paşii Federaţiei Ruse. Serviciile speciale sunt deja acolo. Aceasta nu e o ştire falsă. Şi e clar de ce fac asta – pentru a destabiliza situaţia în regiune, pentru a ameninţa Moldova. Ei arată că dacă Moldova va susţine Ucraina, vor urma aceiaşi paşi acolo”, a precizat Volodimir Zelenski, preşedintele Ucrainei.

În interviul pentru Interfax, aşa-zisul ministru de Externe de la Tiraspol, Vitalii Ignatiev, a declarat că reprezentanţii Chişinăului şi ai Tiraspolului ar trebui să se aşeze la masa de negocieri, pentru a semna un acord de pace, care să pună capăt conflictului transnistrean. În replică, premierul Natalia Gavriliţa a declarat că echipele de negociatori sunt în contact, discuţiile nu au fost întrerupte şi că formatul negocierilor rămâne neschimbat.

„Avem formate foarte clare de negociere şi acţionăm în baza acestor formate. Avem anumite formate de discuţii în regim de lucru, deci avem grupuri de lucru şi în toate aceste săptămâni, în toată perioada, aceste grupuri de lucru au funcţionat şi au fost discuţii pe linia Biroului de Reintegrare”, a spus premierul Natalia Gavriliţa.

Tiraspolul a instituit, marţi, cod roşu de alertă teroristă, pentru 15 zile, până în 10 mai, după exploziile produse în regiunea transnitreană. Atacurile au vizat sediul aşa-zisului Serviciu de Securitate, aerodromul de la Tiraspol, o unitate militară din satul Parcani şi două turnuri de comunicaţii ale centrului de radio şi televiziune Maiak. Drept măsură de securitate, la intrările în oraşe au fost montate blocuri de beton, iar cei care intră în regiune sunt supuşi unui control riguros.

Biroul Politici de Reintegrare a calificat acest lucru drept o restricționare exagerată și nemotivată a circulației cetățenilor. Măsurile restrictive au fost introduse după patru zile din data când Tiraspolul a anunțat simplificarea mecanismului de liberă circulație, pe perioada sărbătorilor pascale. Potrivit biroului, prin această abordare se reinstituie regimul de autoizolare a regiunii. De asemenea, s-a intensificat în mod ilegal prezența infrastructurii posturilor de control în lipsa acceptului Comisiei Unificate de Control.

De marţi, după exploziile din stânga Nistrului, sunt cozi uriaşe la punctele de control, pe ambele sensuri, din cauza controalelor. Flux de maşini mai mare decât de obicei a fost observat şi miercuri, în special, pe sensul de ieşire din zona transnistreană.


Distribuie
..