Bucurie pentru locuitorii din Talmaza, raionul Ştefan Vodă. Satul lor a fost iluminat

Bucurie pentru locuitorii din Talmaza, raionul Ştefan Vodă. Satul lor a fost iluminat

Distribuie

S-a făcut lumină în satul Talmaza din raionul Ştefan Vodă. Cei aproape şase mii de locuitori se pot plimba în siguranţă pe străzi, după ce satul a fost iluminat. Proiectul a costat 78 de mii de dolari şi a fost implementat cu sprijinul USAID prin intermediul Programului Comunitatea Mea și IREX.

Patru ani au aşteptat locuitorii din Talmaza să se aprindă felinarele în satul lor. Acum spun că se pot plimba în siguranţă:

„Desigur că-i mai bine. Iată noi, bătrânii, ieşim şi mergem, nu ne împiedicăm în pietre, mergem mai bine. Mergem dintr-un capăt în altul, strada toată-i luminoasă”.

„Noi când ne jucăm, ne simţim în siguranţă. Îi mai bine, nu-i întuneric, nu ne este frică”.

Oamenii spun că implicarea lor în realizarea proiectului privind iluminarea stradală a unit toate minorităţile etnice:

„Cetăţenii participând la diferite şedinţe, într-un fel au încercat şi au simţit că ei, de fapt, au posibilitatea de a lua o decizie. Satul Talmaza, pe timpuri, era considerat un sat cu un randament înalt de criminalitate, apoi faptul că se află la hotar cu Transnistria. Asta asigură securitatea pietonilor, deplasările prin localitate”.

Potrivit primarului din Talmaza, Eugeniu Prutean, autorităţile locale şi-au permis să finanţeze iluminarea pe o porţiune de 4,7 kilometri, ceea ce a constituit în jur de 31 de mii de dolari. Guvernul Statelor Unite a oferit bani pentru a ilumina încă 7,5 kilometri de drum, în valoare de aproape 48 de mii de dolari. Aprinderea celor 266 de becuri LED a constituit pentru întreaga comunitate o adevărată sărbătoare.

„Oamenii sunt foarte satisfăcuţi. Sunt în siguranţă, mai ales, pe timp de noapte, pe timp de iarnă. S-au micşorat furturile, dacă să vorbim aşa, accidentele. Facem un sat frumos, atractiv, curat. Care or veni, să se ducă de aici satisfăcuţi”, a declarat Eugeniu Prutean.

La acest proiect şi-a pus umărul şi fostul primar al localităţii Nicolae Grosu. După 13 ani aflat la cârma primăriei, fostul edil a continuat colaborarea cu succesorul său de dragul binelui comunităţii, inclusiv la elaborarea proiectului privind iluminarea stradală.

„Contribuţia financiară şi cu braţele de muncă ale comunităţii au fost elementele principale în realizarea tuturor proiectelor. Cum partea cealaltă de Nistru se văd, ard oraşele cu lumini, dar la noi nu-i nicăieri. Când a venit domnul primar Eugen i-am zis hai să lucrăm împreună, hai. Eu proiecte, tu cauţi bani”, a declarat Nicolae Grosu.

Bucuria oamenilor din Talmaza a putut fi văzută şi de Scott Hocklander, şeful Misiunii USAID în Moldova, care a participat la inaugurare.

„Parteneriatul dintre USAID şi satul Talmaza este despre dorinţa de a-şi dezvolta localitatea, despre implicare şi strânsa legătură a comunităţii pentru realizarea unui proiect comun”, a spus Scott Hocklander.

Guvernul Statelor Unite, prin intermediul Agenției USAID și a Programului Comunitatea Mea, implementat de IREX, susține 92 de Primării din ţară pentru implementarea proiectelor de infrastructură, cum ar fi drumuri și trotuare, iluminat stradal, clădiri publice, școli, grădinițe, case de cultură.


Distribuie
..