Igor Grosu, despre încercările de destabilizare a situației din țară: Vin şi din interior şi din exterior

Igor Grosu, despre încercările de destabilizare a situației din țară: Vin şi din interior şi din exterior

Distribuie

„Le transmitem că noi ştim că ei au aşa gânduri” – este mesajul preşedintelui Parlamentului, Igor Grosu, pentru unele forţe politice, reprezentanţi ai societăţii civile, dar şi instituţiie media ruse şi pro-ruse din Moldova care ar încerca să destabilize situaţia din ţară. Mai exact, o fac prin mai multe mesaje prin care se încearcă să impună discuţii despre o eventuală schimbare a puterii şi dezordini care ar avea loc în aceasta toamna. Igor Grosu, care este şi liderul partidului de guvernare, dă asigurări că orice încercare de destabilizare va fi contracarată. Declaraţiile au fost făcute în cadrul emisiunii „В центре внимания” de la Publika TV.

Igor Grosu susţine că încercările de destabilizarea situaţiei vin atât din interiorul ţării, cât şi din exterior, iar autorităţile cunosc despre sursele acestora.

„Vine şi din interior, vine şi din exterior. Aceeaşi propagandă, haideţi vă dau exemplu la începutul crizei refugiaţilor. Era o serie de ştiri, video-uri intenţionate. Aşa o gestionăm şi alte încercări de a gestiona încercări de a destabiliza situaţia. Ele tot timpul au existat şi noi, Slava Domnului, prin instituţiile noastre, şi prin comportamentul nostru am gestionat şi, folosind un termen aşa, diplomatic, i-am descurajat. Şi ei s-au descurajat. Gânduri mai persistă, dar noi le transmitem că noi ştim că ei au aşa gânduri”, a spus șeful Legislativului.

Liderul Partidului Acţiune şi Solidaritate, Igor Grosu, este sigur că actuala guvernare îşi va duce mandatul până la capăt: „Ştiţi că acolo este ca în bancul acela: nu este ostaş care nu vrea să devină general. Aşa şi aici: nu este partid politic parlamentar sau parlamentar care nu vrea să ajungă la putere. Şi e firesc ca ei să-şi dorească să fie activi. Ceea ce eu vreau să-i asigur că noi o să păstrăm stabilitatea în Republica Moldova. O să ducem mandatul până la capăt. O să implementăm acele reforme pe care le-am promis.”

De asemenea, în cadrul emisiunii, Igor Grosu a transmis şi un îndemn către forţele politice care în prezent, potrivit lui, încearcă să „clatine barcă” să redirecţioneze eforturile spre aportul la soluţionarea problemelor oamenilor.


Distribuie
..