Spînu avertizează: Trebuie să ne pregătim de ce e mai rău, ne aşteaptă o iarnă grea

Spînu avertizează: Trebuie să ne pregătim de ce e mai rău, ne aşteaptă o iarnă grea

Distribuie

Trebuie să ne pregătim de ce e mai rău, ne aşteaptă o iarnă grea, avertizează ministrul Infrastructurii şi Dezvoltării Regionale, Andrei Spînu. Ministrul nu exclude scenariul în care Gazprom va sista complet livrările de gaz. Până la sfârşitul lui august, Moldovagaz trebuie să stabilească cu Gazprom volumul de gaze de care avem nevoie din luna octombrie. Concernul rus însă nu s-a expus încă la acest subiect, a anunţat Andrei Spînu. Indiferent de situația la nivel regional, toți cetățenii vor avea acces la căldură și electricitate în perioada de iarnă, dă asigurări ministrul.

„Conform contractului, Moldovagaz şi Gazprom are stabilite volumele până în luna octombrie a anului curent. La fel, conform contractului, aceste volume pot fi schimbate cu două luni înainte de expirare, adică până la sfârşitul lunii august. Noi am făcut o solicitare către Gazprom să expună poziţia clară referitor la sistarea sau nesistarea livrărilor. Însă ţinând cont de ultimele evoluţii, noi ne aşteptăm şi ne pregătim pentru orice scenariu posibil”, a spus Andrei Spînu.

Unul dintre scenarii ar fi să nu primim deloc gaz din Rusia.

„Sunt analizate trei scenarii cu probabilităţi de limitare a furnizării gazelor naturale, în proporţie de 35%, aşa cum a fost în octombrie anul trecut, în proporţie de 50 la sută de limitare a livrărilor de către Gazprom şi în proporţie de 100 de procente, adică sistarea integrală a contractului între Gazprom şi Moldovagaz”, a menționat Andrei Spînu.

Indiferent de scenariu, preţul gazului ne va arde buzunarele, a avertizat ministrul: „Este foarte complicat să estimăm acum care ar fi preţul. Or noi, cred că este pentru prima dată în istorie când pe timp de vară avem preţ mai mare la gaz decât timp de iarnă”.

Recent, şeful Moldovagaz, Vadim Ceban, a anunţat că în august, preţul de achiziţie va fi de 1460 de dolari pentru mia de metri cubi, cu aproape 500 de dolari mai mult decât în iulie.

Autorităţile completează rezervele de păcură astfel încât furnizorul de energie termică din Chişinău, Termoelectrica, să poată funcţiona în regim normal.

„Totalul necesar este de aproximativ 216 000 de tone de păcură care pot înlocui 312 milioane de metri cubi de gaz, ceea ce reprezintă consumul estimat pentru perioada octombrie 2022 – aprilie 2023. A fost deja semnat primul contractul de achiziţie pentru primele volume de păcură care merg în rezerva de stat”, a spus Andrei Spînu.

Andrei Spînu a refuzat să spună câtă păcură a fost deja procurată şi la ce preţ, invocând secretul de stat. El a menţionat însă că ţara noastră poate stoca cel mult 47 000 de tone, aşa că achiziţiile vor fi făcute săptămânal.

„Necesarul pentru a trece integral Termoelectrica la păcură este de peste 200 000 de tone. Noi ne dorim să avem depozitele pline până la începerea sezonului rece, iar apoi să avem achiziţii săptămânale”, a menționat Andrei Spînu.

Pe lângă asta, Moldova şi-ar dori să cumpere gaz din România şi să semneze un contract pe termen lung care presupun alte condiţii financiare decât cele de pe piaţa Spot.

„Vom avea discuţii în perioada următoare cu Ministerul Energiei din România, chiar şi săptămâna asta şi imediat ce vom avea un rezultat, vă vom informa. Am discutat şi despre importul de păcură din România, inclusiv am discutat despre cumpărarea de lemne din România, cărbune”, a declarat ministrul Infrastructurii şi Dezvoltării Regionale.

Până acum, avem stocate în România, 24 de milioane de metri cubi de gaze. Acest volum ne ajunge pentru o lună pe timp de vară şi pentru o săptămână, pe timp de iarnă. Se vor mai face şi alte stocuri, anunţă Andrei Spînu. Moldova a obţinut un împrumut de 300 de milioane de euro de la Banca Europeană pentru Reconstrucție și Dezvoltare. 200 de milioane de euro vor fi utilizate în caz de întrerupere a aprovizionării cu gaze ruseşti, în timp ce alte 100 de milioane de euro vor fi cheltuite pentru a crea o rezervă strategică de gaze care va fi stocată în România sau Ucraina.

Autorităţile dau asigurări că nu vom îngheţa la iarnă.

„În pofida faptului că ne aşteaptă o iarnă complicată, cu războiul Rusiei împotriva Ucrainei şi cu foarte multe necunoscute referitor la contractul de gaz c Gazprom, în această iarnă, toţi vom avea căldură în casă”, a spus ministrul Infrastructurii şi Dezvoltării Regionale.

Dacă Gazprom va opri livrările de gaze, centrala de la Cuciurgan care asigură 70 la sută din necesarul de energie electrică al ţării nu va putea activa. Guvernul dă asigurări că s-a pregătit şi de acest scenariu.

„- Noi avem deja contracte semnate cu Ucraina, inclusiv pe situaţii de urgenţă. În cazul în care o astfel de situaţie va apărea, sunt deja contracte semnate pentru noi să nu avem o situaţie în care… – Există şi un preţ stabilit? – În contractul de urgenţă e preţul din Ucraina, dar acest contract este de urgenţă, ca să nu rămânem nici măcar pentru o zi fără energie electrică. După care vom avea deja contracte pe perioade mai lungi”, a menționat Andrei Spînu.

În august, Moldova cumpără 30 la sută din necesarul de energie electrică din Ucraina la preţul de 77 de dolari pentru un megawatt-oră. Energia produsă la centrala din Cuciurgan este cumpărată cu 60 de dolari pentru un megawatt-oră.


Distribuie
..