Incident la Mateuţi. Două femei – una primar şi alta consilier municipal s-au luat la păruit chiar în incinta Primăriei

Incident la Mateuţi. Două femei – una primar şi alta consilier municipal s-au luat la păruit chiar în incinta Primăriei

Distribuie
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  

Două femei – una primar şi alta consilier municipal s-au luat la păruit chiar în incinta Primăriei. Incidentul s-a produs fără martori, ieri, la Mateuţi, raionul Rezina. Poliţiştii trebuie să stabilească acum cine este victimă şi cine agresor. Un lucru este cert – consilierul s-a ales cu o comoţie cerebrală, iar scandalul a căpătat conotaţie politică.

Livia Scutaru ne-a povestit că ieri, după şedinţa consiliului local a intrat în biroul primarului, iar după un schimb de replici pe marginea unor proiecte, discuţia s-a încins.

„Dumneaei s-a folosit de momentul că am fost eu cu dumneaei în birou, atunci s-a dezlănţuit şi de la început cu nişte înjurături, apoi fără să-mi dau seama mi-a aplicat o lovitură la tâmplă. După asta mi-a spus: Un pumn a fost puţin, dacă îţi dădeam doi, te găseau aici rece”, a povestit consilierul local al satului Mateuţi, raionul Rezina, Livia Scutaru.

Primarul Angela Ursache are altă versiune. Deşi iniţial a refuzat să discute cu reporterul nostru, într-un final, ne-a declarat că, de fapt, ea este victima.

– Eu cu nimeni nu m-am bătut. Am fost agresată. Eu.
– Dumneavoastră?
– Da, fără ca să aplic cuiva careva atingeri, a spus primarul satului Mateuţi, raionul Rezina, Angela Ursache.

Un consilier afirmă că a surprins finalul altercaţiei şi nu i-a venit să creadă ochilor ce a văzut.

„După şedinţă eu am ieşit afară şi la un moment dat am auzit ţipete, strigăte din cabinetul primarului. Când am intrat doamna Scutaru era jos la podea, iar primarul asupra ei, agresiv”, a afirmat consilierul local al satului Mateuţi, raionul Rezina, Simion Ursache.

Inspectoratul de Poliţie Rezina cercetează cazul, după ce ambele părţi implicate în conflict au depus câte o plângere.

Scandalul a ajuns şi la Chişnău. PLDM s-a poziţionat de partea consilierei, condamnând acţiunile primarului satului Mateuţi, care potrivit lor, face democraţia cu bâta. Mai mult, reprezentanţii PLDM susţin că Angela Ursache, candidatul Platformei Demnitate şi Adevăr la alegerile locale, a început deja campania electorală. Iar ei speră că poliţiştii vor face lumină în acest caz, în ciuda apartenenţei politice a ministrului de Interne, Andrei Năstase.

Reprezentanţii PAS şi PPDA nu au comentat, deocamdată, cele întâmplate.


Distribuie
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •