Judecătorul cu robă falsă. Un absolvent al Institutului Naţional de Justiţie s-a oferit să rezolve un caz de viol, contra cost

Judecătorul cu robă falsă. Un absolvent al Institutului Naţional de Justiţie s-a oferit să rezolve un caz de viol, contra cost

Distribuie
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  

S-a prezentat drept judecător şi s-a oferit să rezolve un caz de viol, contra cost. Este vorba despre un tânăr, absolvent al Institutului Naţional de Justiţie, care a cerut pentru acest serviciu nici mai mult, nici mai puţin de 30 de mii de euro. Pentru fapta sa, pretinsul magistrat a fost reţinut şi plasat pentru 72 de ore în izolatorul CNA.

Potrivit Centrului Naţional Anticorupţie, bănuitul s-ar fi dat drept judecător al instanţei din Anenii Noi şi l-ar fi convins pe un bărbat, acuzat de viol, că-l poate scăpa de pedeapsă. Iniţial, el a cerut 20 de mii de euro şi urma să influenţeze magistraţii de la Curtea de Apel să reducă din detenţie. Judecătorii însă l-au condamnat pentru viol.

Tânărul nu s-a oprit şi a promis suspectul că va influenţa magistraţii de la Curtea Supremă de Justiţie, doar că, pentru asta mai are nevoie de zece mii de euro. Bărbatul acuzat de viol a depus însă un denunţ la CNA.

Dacă va fi găsit vinovat, pretinsul judecător ar putea petrece următorii şapte ani după gratii.


Distribuie
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •