La mulți ani, Ion Druță! Scriitorul împlinește astăzi 92 de ani

La mulți ani, Ion Druță! Scriitorul împlinește astăzi 92 de ani

Distribuie
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  

”De-i frig, de plouă, de bate vântul.”…
Renumita frază a legănat şi a crescut multe generaţii de moldoveni, care au citit dintr-o răsuflare ”Frunzele de dor” ale scriitorului basarabean Ion Druţă.
De-a lungul carierei sale, maestrul a scris zeci de opere valoroase, care i-au adus renume mondial.
La cei 92 de ani, pe care îi împlineşte astăzi, Ion Druţă continuă să creeze şi să culeagă laurii bine meritaţi.

Talentatul scriitor a debutat cu un volum de nuvele „În satul nostru”. Operele sale, printre care renumitele „Frunze de dor”, „Biserica Albă” și „Mirosul gutuii coapte” sunt adunate în 8 volume, incluse în Fondul de Aur al literaturii naționale. Vocabularul bogat și simțul fin al umorului îl disting pe autor și-l fac mai apreciat și mai aproape de cititor. Ne-am convins de acest lucru în timpul interviului nostru cu scriitorul, realizat în octombrie 2017.

Ion Druță este cavalerul mai multor ordine și medalii, i s-a decernat titlul de „Scriitor al poporului”. Operele sale au fost traduse în zeci de limbi din întreaga lume. În august 2008 Ion Druță a primit Premiul de Stat pentru contribuție remarcabilă la dezvoltarea culturii și literaturii naționale și universale. Din 1960 Druță locuiește la Moscova.


Distribuie
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •