Distribuie
Legea, care prevede acordarea unui ajutor unic de 600 de lei pensionarilor, a fost publicată în „Monitorul Oficial”. Astfel, suportul financiar va ajunge la cei care ridică lunar o pensie mai mică de două mii de lei.
În total, de indemnizaţie vor beneficia peste 550 de mii de cetățeni. Inţiativa a venit din partea președintelui Partidului Democrat, Vlad Plahotniuc, care își propune să vină în fiecare an, cu asemenea ajutoare de sărbători.
De asemenea, în „Monitorul Oficial” a fost publicată și legea care prevede că din 1 ianuarie, bătrânii cu venituri mai mici de 1590 de lei vor primi o pensie mai mare cu zece la sută.
Distribuie