Locuitori din şase sate din raionul Hânceşti vor avea tomberoane pentru depozitarea deşeurilor

Locuitori din şase sate din raionul Hânceşti vor avea tomberoane pentru depozitarea deşeurilor

Distribuie
  •  
  •  
  •  
  •  
  • 1
  •  
  •  
    1
    Share

Locuitori din şase sate din raionul Hânceşti vor scăpa de gunoaiele aruncate haotic şi vor avea tomberoane pentru depozitarea deşeurilor.

Asta după ce primarii localităţilor Cărpineni, Mingir, Negrea, Sofia, Bălceana şi Voinescu au semnat un acord privind crearea unui serviciu comun de salubrizare. O autospecială va evacua gunoiul de două ori pe săptămână, iar serviciul va costa 20 de lei pe lună.

Primele 200 de tomberoane procurate în cadrul proiectului au ajuns deja în comuna Cărpineni din raionul Hânceşti. Pentru a beneficia de serviciu, oamenii vor trebui să încheie un contract cu primăria.

Deşeurile vor fi depozitate temporar la trei gunoişti existente, însă cu timpul, se ia în calcul construcţia unei platforme, ce va servi 15 ani.

„Astăzi, noi avem în jur de trei gunoişti autorizate, dar ele nu corespund normelor în vigoare. Noi, în cadrul acestui proiect pregătim documentaţia tehnică şi studiul de fezabilitate pentru o platformă de deşeuri”, a declarat primarul comunei Cărpineni, Hânceşti, Ion Cărpineanu.

Oamenii spun că abia aşteaptă să încheie contractele cu primăria.

„Suntem foarte bucuroși că în sat o să se păstreze curățenia. Aveam o groapă în grădină, o săpam și puneam acolo, dar acum o să-l ducem la tomberoane”.

„Foarte greu ne descurcam, făceam o groapă și în groapa ceea aruncam. Vom fi de acord și cu tarifele”.

Primul gospodar, care a beneficiat de serviciul de salubrizare este Iacob Lupanciuc în vârstă de 86 de ani, din satul Mingir.

„Noi avem tomberon al nostru particular încă din anul 1970. Dacă ar veni maşina în fiecare săptămână, să mi-l descarce, ar fi un lucru. Eu cred că plata nu-i principalul”, a comunicat locuitorul satului Mingir, Hânceşti, Iacob Lupanciuc.

Iar soţii Tataru depozitează deşeurile într-o groapă, care au săpat-o în grădină.

„-Aţi avea nevoie de un tomberon la poartă? -Trebuie să fie, numaidecât. Curat trebuie să fie”, a menţionat locuitorul satului Mingir, Hânceşti, Ion Tataru.

„Preconizăm că vor fi trei-patru sute de oameni inițial. După ce se va porni procedura, numărul va crește”, a afirmat primarul comunei Mingir, Ilie Chiţanu.

Bugetul total al proiectului este de 260 de mii de euro, bani oferiţi de Uniunea Europeană și Guvernul Elveţiei. O parte din bani constituie contribuția autorităților locale.

„În cadrul acestui proiect, noi avem, un grant de 50% pentru implementarea tuturor activităţilor a proiectului respectiv”, a comunicat reprezentantul UE, Cătălina Arghir.

Serviciul de salubrizare în comun a deşeurilor va deservi peste 22 de mii de oameni din cele şase localităţi.


Distribuie
  •  
  •  
  •  
  •  
  • 1
  •  
  •  
    1
    Share

Leave a Reply