Locuitorii satului Recea din raionul Străşeni se mândresc cu muzeul localității. Au vizitatori din toată Europa

Locuitorii satului Recea din raionul Străşeni se mândresc cu muzeul localității. Au vizitatori din toată Europa

Muzeu impresionant la Recea

Locuitorii satului Recea din raionul Străşeni ţin mult la tradiţii. O dovadă este şi muzeul local, care adună 1700 de exponate vechi de zeci sau chiar de sute de ani. Instituţia a fost înfiinţată de Gavril Drăguţan, un fost profesor de matematică, care a adunat lucruri vechi şi de valoare de la consăteni şi de la oamenii pe care i-a întâlnit de-a lungul vieţii. Acum, localnicii vor să-i răsplătească grija pe care a avut-o pentru cultură şi să instaleze un bust al fondatorului chiar în curtea muzeului. Urmăriţi un reportaj realizat pentru emisiunea „Respect Moldova”, difuzată în fiecare duminică, la PRIME.

Cei care vizitează muzeul din Recea… se pot teleporta în trecut. În primul rând datorită obiectelor care le-au aparţinut multor săteni. Una dintre atracţiile muzeului este un televizor care are mai mult de 70 de ani.


„Acest televizor a fost produs în anul 1949 şi face parte din categoria primelor televizoare sovietice. Are diagonala de 16 centimetri şi funcţiona cu ajutorul unei lentile în care se turna apă pentru a mări imaginea. La acest televizor se adunau toţi sătenii din Recea pentru a privi emisiuni şi filme.”

Muzeul reprezintă visul şi munca de-o viaţă a lui Gavril Drăguţan, fost profesor de matematică. Acesta însă avea o slăbiciune deosebită pentru istorie, iar unele exponate au fost adunate şi din alte ţări.


„El a început să aduce exponatele încă din anii 1950 şi tocmai în 1979 a fost posibil ca să deschidă muzeul cu 800 de exponate adunate într-o singură cameră, în Casa de Cultură. În 1985 deja am trecut în noua clădire. Foarte mult a lucrat domnul Drăguţan cu propriile mâini şi propriile resurse, a construit muzeul din 1979 până în 1985, sunt ceva ani.”

Astfel, visul lui Gavril Drăguţan a devenit mândria satului său de baştină.


„Muzeul este cartea de vizită a satului nostru din toate aspectele, cultural, ştiinţific, educativ. După lecţii sau în timpul lecţiilor, copiii vin cu mare plăcere în muzeu să vadă exponatele.”

Cel mai vechi exponat de la muzeu este un car olog pe care ţăranii moldoveni îl foloseau în viaţa cotidiană şi care datează încă din anul 1820. Muzeograful din satul Recea povesteşte că între timp locul a devenit o adevărată atracţie pentru turiştii din toate colţurile lumii.


”Avem vizitatori de peste tot, din Europa. Vin cu ai noştri, chiar francezi, italieni, din Germania. Ne bucură foarte mult şi eu chiar îi chem să vină cât mai mulţi.”

Acum în curtea muzeului mai lipseşte doar bustul în memoria fondatorului Gavril Drăguţanu.
Costul sculpturii însă se ridică la aproape 250 de mii de lei. Singura speranţă a localnicilor sunt donaţiile pentru a aduna suma impresionantă. Cei care vor să contribuie, pot vizita muzeul din Recea şi să afle detalii de la angajaţii insituţiei.


”Acumulăm donaţii pentru a face un bust domnului Drăguţan pentru a-l instala aici în faţa muzeului şi chiar rugăm oamenii care sunt disponibili să depună careva bani pentru a construi bustul dat şi la cât mai mulţi vizitatori.”

..