Lumina s-a aprins pe toate străzile din Step-Soci şi Sămănanca. În aceste localități a fost montat un sistem de iluminare modern

Lumina s-a aprins pe toate străzile din Step-Soci şi Sămănanca. În aceste localități a fost montat un sistem de iluminare modern

Distribuie
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  

Lumina s-a aprins pe toate străzile din Step-Soci şi Sămănanca, raionul Orhei.
Impresionaţi, localnicii afirmă că se simt acum în siguranţă şi că sunt bucuroşi de un asemenea dar. Inițiativa aparține echipei partidului condus de Ilan Şor, care îşi propune să transforme raionul Orhei în cea mai iluminată regiune din ţară.

În localităţile Step-Soci şi Sămănanca din raionul Orhei a fost montată o rețea electrică de aproape 30 de kilometri cu aproximativ 700 de corpuri de iluminat de tip LED. Oamenii spun că au aşteptat demult această zi.

„De ani de zile aşteptăm. Ne-a promis iluminat şi primul primar, şi al doilea, şi al treilea, dar nimeni nu a făcut nimic. ”

„Până acum, satul a fost iluminat doar în centru şi astfel, mahalele mai îndepărtate nu aveau lumină. Pe unde şi unde mai lumina câte un bec şi de când am preluat mandatul, am avut foarte multe solicitări, oamenii se plângeau că lipseşte lumina. ”

„Acest eveniment este foarte important şi datorită faptului că acest proiect a fost foarte aşteptat în această localitate, fiind de o necesitate stringentă. Este cel mai lung sat din raionul Orhei şi casele sunt aranjate şi pe dreapta, şi pe stânga. Concentraţia în acest fel a satelor făcea ca acest proiect să fie necesar în mod special. ”

Şi în satul Sămănanca a fost mare sărbătoare cu ocazia inaugurării iluminatului stradal.

„Elevii de la şcoala din sat învaţă în două schimburi. Cei mai mici învaţă în a doua parte a zilei şi când termină lecţiile, e deja întuneric. Eu am trei copii şi îmi fac griji în fiecare zi, cum o să ajungă copiii acasă. ”

Proiectul a fost implementat cu ajutorul echipei Partidului „Şor”.

„Noi am aşteptat mult acest proiect şi vreau să mulţumesc întregii echipe pentru faptul că acest proiect a fost realizat atât de repede. ”

De iluminat stradal vor beneficia 2600 de locuitori ai satelor Step-Soci şi Sămănanca.


Distribuie
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •