Marea deszăpezire. Sute de muncitori curăţă drumurile de stratul generos de omăt

Marea deszăpezire. Sute de muncitori curăţă drumurile de stratul generos de omăt

Distribuie
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  

După ninsori începe mare deszăpezire. Sute de muncitori de la întreprinderile municipale mişună de două zile prin Capitală, echipaţi, pentru a curăţa drumurile de stratul generos de omăt. Pe de altă parte, prin unele curţi, unde drumarii încă nu au ajuns, au dat o mână de ajutor locatarii mai gospodăroşi. Alţii însă s-au plâns că nu a venit nimeni să le facă cărări.

De dimineaţă, muncitorii de la Direcţia Locativ Comunală au făcut lună în staţiile de aşteptare şi la trecerile de pietoni.

„Faţă de cum a fost înainte, s-au luat măsuri. Mi se pare că noaptea au lucrat soldaţii şi cu toţii, foarte bine au făcut”.

„E mai bine de circulat, e mai uşor şi pentru maşini, şi pentru pietoni. Şi timpul ţine cu noi”.

S-a muncit şi în curţile blocurilor din Capitală.

„E normal. Ieri nici nu am ieşit din casă, era mare zăpada”.

Tractoarele au dat la o parte zăpada aşternută pe drumurile, iar restul a rămas în grija locatarilor.

„Am venit la fiică în ospeţie şi vreau să întind hainele la uscat. Nu pot să ajung şi… Ne-am învăţat ca la ţară. La ţară, în ogradă, nu intră nimeni, dacă vrei să te duci, singur trebuie să îşi faci, nu îşi vine nimeni”.

„S-a lucrat la capacitate maximă. Oraşul lucrează, noi vom continua să lucrăm şi pe parcursul zilei de azi, şi pe parcursul zilei de mâine, astfel încât să asigurăm cât mai multă siguranţă oraşului Chişinău”, a comunicat primarul interimar al Capitalei, Ruslan Codreanu.

Acolo unde nu au ajuns încă drumarii, în mare parte prin curţile blocurilor, au intervenit locatarii mai gospodăroşi.

„Dacă nu o să facem noi, nu o să facă nimeni, fiindcă uitaţi-vă la drumurile noastre”.

„Dacă s-ar curăţi şi curţile de bloc, ar fi mai interesant, dar aşa, cel puţin, e mai bine pentru cei care ies cu sania”.

Chiar şi aşa, prin curţile din Capitală s-a muncit cu 36 de utilaje de curăţare a zăpezii.

Foto: publika.md

Distribuie
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •