MMZ va investi 28 de milioane de dolari în ecologizarea procesului de producție, în perioada de până în 2026

Distribuie

Uzina Metalurgică din Moldova (MMZ) menține indicatorii de concentrație maximă admisă de substanțe nocive emise în cadrul procesului de producție la un nivel de două – trei ori mai mic decât normele stabilite de legislație. Totodată, în prezent MMZ analizează mai multe oferte ale unor companii europene pentru proiectarea, furnizarea și instalarea unor sisteme și mai performante de reducere a gazelor emise în procesul de producție, care  vor îmbunătăți în continuare acești indicatori.

„Pentru a reduce impactul negativ asupra mediului, printr-un ordin emis în cadrul uzinei, a fost aprobat un program ecologic pe termen lung, pentru perioada 2019-2026, în valoare totală de 28 milioane USD. Elementele cheie ale acestuia sunt protecția aerului, bazinului acvatic și a resurselor funciare, precum și amenajarea teritoriului uzinei”, spune Vladimir Vishnevsky, director pentru producție și siguranță industrială la MMZ.

În cadrul acestui program, din 1 ianuarie 2019, la MMZ a fost creată o secție specializată în gestionarea echipamentelor de protecție a mediului. Această subdiviziune include un laborator de testare și reglaj al echipamentelor, un laborator de control a stării mediului, precum și o unitate pentru administrarea stațiilor de tratare a emisiilor.

 

Scopul creării acestei subdiviziuni este de a asigura funcționarea corectă a instalațiilor de reducere a emisiilor, controlul analitic al emisiilor, controlul respectării normelor concentrației maxime de substanțe nocive admise, regimul de ajustare a echipamentelor și, bineînțeles, elaborarea programelor de dezvoltare a echipamentelor de curățare a emisiilor.

Instalațiile de filtrare a gazelor funcționează non-stop, fiind verificate permanent de un laborator.

„Indicatorii concentrației maxime de substanțe nocive, admise pentru activitatea MMZ, sunt de două sau chiar de trei ori mai mici decât standardele în vigoare”, a menționat Vladimir Vishnevsky.

MMZ întreprinde toate măsurile necesare pentru a corespunde standardelor mondiale de protecție a mediului. În cadrul vizitelor la companiile din domeniu, expozițiile specializate, conferințe, specialiștii tehnicieni pun accentul pe noi tehnologii care să fie aplicate în procesul de reconstrucție și modernizare a unităților de producție existente și extinderii capacităților uzinei. MMZ a creat deja, în acest sens, un grup de lucru format din specialiști tehnicieni și reprezentanți ai serviciilor de supraveghere. Până în prezent, există mai multe propuneri din partea unor companii europene pentru proiectarea, furnizarea de echipamente și supravegherea instalării unor sisteme performante de reducere a emisiilor. În prezent aceste oferte sunt în fază de pregătire a pre-proiectului de implementare.

În luna iunie a acestui an, Centrul Național de Acreditare al Republicii Moldova MOLDAC, în cadrul auditului anual al uzinei, a confirmat competența tehnică și conformitatea cu standardele europene și internaționale de calitate a Laboratorului Central de Testare al Uzinei Metalurgice.

Video – https://liktv.org/chernyj-dym-nad-mmz-voprosy-i-otvety/

Pagina web – www.aommz.com

Pagina oficială pe OK – https://ok.ru/group/56439675486380

Canalul Telegram – https://t.me/OAOMMZ

Pentru alte informații – 069248009

 

(P)


Distribuie
..