Motiv de bucurie pentru apicultori. În acest an, roada de miere de salcâm, cu aproape 50 la sută mai mare faţă de 2018

Motiv de bucurie pentru apicultori. În acest an, roada de miere de salcâm, cu aproape 50 la sută mai mare faţă de 2018

Distribuie
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  

În acest an, apicultorii din sudul şi centrul ţării vor avea o roadă de miere de salcâm, cu aproape 50 la sută mai mare faţă de 2018. Motivul este că ploile din ultima vreme au ţinut salcâmul în floare cu cinci zile mai mult decât acum un an. Deşi vor strânge mai multă miere, apicultorii spun că nu vor umbla la preţ. În schimb, străinii vor trebui să scoată din buzunar cu 30 la sută mai mult.

„E mai multă miere, în regiunea noastră e mai multă decât în anii precedenţi, cam cu 50 de procente”, a spus apicultorul, Andrei Zăgăreanu.

Andrei Zăgăreanu provine dintr-o familie de apicultori. Aşa că şi astăzi l-am surprins pe prisăcarul, în vârstă de 62 ani, în inima pădurii din Condriţa, unde culegea miere.

„Am prin meseria de la părinţi şi toată viaţa mea am lucrat în prisacă”, a povestit apicultorul, Andrei Zăgăreanu.

Apicultorul are motiv de bucurie, pentru că va culege o cantitate de miere mai mare cu aproape 50 la sută faţă de anul trecut.

De la cele 150 de familii de albini spune că va avea o tonă şi jumătate de miere. După ce va strânge toţi fagurii, îi va duce la curăţat.

Apoi, fagurii sunt aranjaţi în storcător.

Reprezentanţii Asociaţiei Apicultorilor din Moldova susţin că, deşi prisăcarii din zonele de centru şi sud ale ţării vor avea cu 50 la sută mai multă miere, preţul pentru export va fi cu până la 30 de procente mai mare.

„La cei angro mierea a variat între 55 – 60 de lei, anul acesta preţul minim va fi de 70 de lei şi va ajunge la 90 de lei. Cât priveşte piaţa locală unde se vinde la borcan, la kg, preţul rămâne neschimbat de 100 – 120 de lei”, a afirmat preşedintele Asociaţiei Apicultorilor din Moldova, Ion Maxim.

Potrivit nutriționiştilor, mierea de salcâm este considerată aur curat şi este bună pentru afecţiunilor digestive, cardiovasculare, respiratorii şi ale sistemului nervos.


Distribuie
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •