Multă culoare și amestec de stiluri folclorice. Zdob şi Zdub a lansat clipul piesei „India mă cheamă”

Multă culoare și amestec de stiluri folclorice. Zdob şi Zdub a lansat clipul piesei „India mă cheamă”

Distribuie
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  

Videoclip cu multă culoare și amestec de stiluri folclorice, semnat de băieţii de la Zdob şi Zdub. Aceştia au lansat clipul piesei „India mă cheamă”, filmat chiar în India. Ideea unui astfel de producţii inedite îi aparţine solistului formaţiei, Roman Iagupov. De mai mulţi ani, acesta este pasionat de yoga cultura hindi.

„Videoclipul s-a filmat în aceste zece zile pas cu pas. Fiecare zi au fost nişte improvizaţii, s-au găsit situaţii, oameni faini, personaje. Însăşi ideea clipului a fost gândită aici în Moldova să aducem ceva în stilul nostru naţional moldovenesc, balcanic să- ducem acolo în India. Aici a apărut ideea ca Roman să fie îmbrăcat cu ceva al nostru”, a spus PR managerul trupei Zdob şi Zdub, Corina Caireac.

Premiera clipului a avut loc ieri, iar până astăzi, produsul a acumulat peste 20 de mii de vizualizări pe YouTube. Nu este prima dată când Zdob și Zdub „unește” diverse culturi în muzica sa. În 2018, alături de interpreta din România, Loredana, și rapperul rus, Liglaise, artiştii au lansat piesa „Balkana Mama”.

 

Foto: InfoMusic

Distribuie
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •