Năstase: La lucru, de la ora 7. Ce cred moldovenii despre iniţiativa ministrului de Interne

Năstase: La lucru, de la ora 7. Ce cred moldovenii despre iniţiativa ministrului de Interne

Distribuie
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  

Ministrul de Interne Andrei Năstase a găsit o soluţie pentru ambuteiajele în orele de vârf din Capitală. Potrivit lui, dacă angajații se vor porni la serviciu la ora 6 şi 30 de minute sau chiar mai devreme, atunci, traficul din oraş va deveni mai degajat. În replică, mai mulţi oameni ne-au declarat că nu susţin ideea şi că asta doar ar muta ambuteiajele cu o oră mai devreme.

„Eu am o sugestie, haideți s-o discutăm. Discutați cu angajații dumneavoastră să vedem dacă nu este bine să facem ca în Germania. Bunăoară să începem lucru la ora 7:00. Vedeți ce liber e orașul. Se poate circula lesne fără probleme. Fac apel pentru toți, să fie în comunicare cu angajații și poate faceți un alt orar”, a spus ministrul de Interne, Andrei Năstase.

Deşi Andrei Năstase susţine că s-a inspirat de la nemţi, potrivit Fundaţiei Europene pentru Îmbunătățirea Condițiilor de Muncă, marea majoritate a angajaţilor din Germania încep ziua de muncă la ora opt sau chiar nouă.

Astăzi, între orele 7 şi 8 dimineaţa am încercat să aflăm ce cred moldovenii grăbiţi la muncă despre iniţiativa lui Năstase.

„E prea dimineaţă. Lumea nu reuşeşte. Au copii la grădiniţă, la şcoală, acuş încep peste o lună. Şi nu vor reuşit să iasă la ora şapte”.

„Sigur e prea devreme. Ora opt este o oră normală pentru toată lumea. Ora şapte deja pentru alţii care trăiesc mai departe poate şi nu le convine. Consider că este absurditate”.

„Nu-i pentru toţi convenabil. Pentru că e complicat. Este lume care are copii. Şi încă oamenii nu trăiesc aproape de lucru. Sunt şi din cei care schimbă două transporturi”.

„E prea dimineaţă la ora şapte. Eu cred că de la nouă e mai bine, eu aş crede”.

„Dacă toţi vor lucra de la şapte, iarăşi vor fi ambuteiaje”.

Am întâlnit însă şi oameni gata să vină la muncă mai devreme, dar să-şi încheie ziua de muncă după prânz.

„Eu cred că e o idee mai bună să lucrăm de dimineaţă şi după masă să fie liberi”.

„Eu socot că cu cât mai dimineaţă, totuşi, e mai bine”.

Foto: publika.md

Distribuie
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •