Noi detalii despre”cariera” lui Veaceslav Platon

Noi detalii despre”cariera” lui Veaceslav Platon

De pe băncile facultăţii, cel care avea să devină raiderul numărul unu din CSI, dădea dovadă de calităţi ce i-au adus faima de geniu al schemelor. O nouă investigaţie din seria „Comisarul” a portalului Today.md relatează etapele prin care a trecut Veaceslav Platon: de la un tânăr care a falsificat un livret militar, până la afaceristul care a falimentat zeci de companii din CSI. Autorul investigaţiei dă în vileag legăturile acestuia cu persoane din serviciile speciale ruseşti şi cu unii politicieni din ţara noastră.

„Platon Veaceslav Nicolai. Anul nașterii 1973. Originar din orașul Căușeni este figurant al unor dosare penale  de rezonanță maximă printre care cel al omorului omului de afaceri Lapteacru Vasile în 1999. Atunci eroul nostru a scăpat basma curată și, prin scheme rider care implicau crearea datoriilor artificiale, a intrat în posesia activelor lui Lapteacru. Prin persoane interpuse, Platon s-a pricopsit cu 2 milioane 500 de mii de dolari americani”.

Potrivit investigaţiei Today.md, cariera  lui Veaceslav Platon a început încă din băncile Facultății de Drept de la care a fost exmatriculat în anul doi. Chiar şi aşa, în mai puţin de un an,  Platon a ajuns vicepreședinte al Consiliului de administrație al unei bănci importante din Moldova. Acest lucru fost posibil datorită protecţiei unui general rus, al doilea om ca importanţă din structura de stat care gestiona patrimoniul Moscovei din afara Federaţiei Ruse.

„Oleg Podolco. Născut la 31 iulie 1949, în orașul Iziaslav, regiunea Hmelnițk. Podolco a fost înrolat în serviciile secrete rusești. Acesta a deținut funcția de președinte în cadrul Băncii industriale și de construcții a RSS Moldovenești în 1991 transformată în Moldovaindconbank și apoi Moldincombank. Anume el a fost acel care l-a introdus pe Veaceslav Platon în funcție la MoldInConBank”.

În material se mai arată cum Platon a devenit cunoscut datorită schemei de spălare a zeci de miliarde de dolari din Rusia. Apoi, acesta a pus-o în aplicare și în cazul sistemului bancar din Moldova.

„La indicațiile șefilor de la Moscova acesta a elaborat o nouă lovitură. Cea de distrugere a sistemului Bancar din Moldova. Destabilizarea Moldovei pro-europene era esențială pentru ruși. Platon a fost selectat din nou de Podolko în calitate de executor. Un rol cheie în toată afacerea l-a jucat Vlad Filat căruia Platon i-a înmânat schema atacului”.

Autorul investigaţiei a scos la iveală şi ulterioarele legături ale protectorul lui Platon cu unele personaje bine cunoscute, în prezent, în ţara noastră.

„Podolko este coleg de partid prieten și partener cu Ion Timofei Guțu și Constantin Ursachi. Guțu este un nomenclaturist sovietic, care a deținut ulterior funcția de viceprim-ministru al Economiei. Acest personaj, pe lângă faptul că este recunoscut drept unul dintre protectorii lui Platon este și moșul drept al Nataliei Morari. Constantin Ursachi este la rândul său un alt nomenclaturist sovietic, tatăl avocatei lui Platon – Ana Ursachi”.

Jurnalistul susţine că un alt personaj care apare alături de Platon este și Renato Usatîi, care recent s-a întâlnit cu Serghei Axionov, aşa-zisul guvernator al Crimeei anexate de Rusia. Întrevedere a fost organizată de același Oleg Podolko. Veaceslav Platon este cercetat penal pentru  escrocherie şi spălare de bani în proporţii deosebit de mari. Potrivit anchetei, el ar fi prejudiciat Banca de Economii cu un miliard de lei. Platon a fost extrădat din Ucraina, după ce autorităţile ţării noastre l-au dat în căutare internaţională.

..

Leave a Reply