Noul coronavirus lovește în copii. Numai în ultima săptămână numărul minorilor infectaţi a crescut cu 30 la sută

Noul coronavirus lovește în copii. Numai în ultima săptămână numărul minorilor infectaţi a crescut cu 30 la sută

Distribuie
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  

Autorităţile susţin că numărul copiilor infectaţi cu noul coronavirus este în creştere.
Rata de infectare a acestora s-a majorat săptămâna trecută cu 30 de procente.
Medicii nu exclud faptul, că această creştere ar avea legătură cu începutul anului de studii.

Managerii Institutului Mamei şi Copilulu din Capitală susţin că nu mai au locuri pentru copiii bolnavi de COVID-19 şi se pregătesc să deschidă o secţie la Spitalul „Emilian Coţaga”.

„Dacă cu câteva luni în urmă profilul pacienţilor era preponderent vârsta între trei şi cinci ani, acum avem o creştere a pacienţilor între cinci şi 12 ani. Medicii presupun că poate fi influenţată şi de începerea noulu an şcolar şi activităţilor de toamnă.”

Iar la spitalul pentru Boli Contagioase pentru Copii din cele 100 de locuri 62 sunt ocupate.
Autorităţile anunţă că numărul cazurilor de COVID-19 printre copii a crescut cu 30,2%, iar săptămâna trecută s-au infectat cu 70 de copii mai mulţi faţă de săptămâna precedentă, când s-au înregistrat 232 de copii bolnavi.

„Chiar dacă se vaccinează toţi maturii, rămân oricum copiii, care oricum vor transmite virusul şi există o categorie de copii care nu pot purta masca şi oricum se vor molipsi.”

Experţii susţin că autorităţile ar trebui să ia exemplu de la responsabilii din Regatul Unit şi să vaccineze o anumită categorie de copii.

„Cei care au sistemul imun compromis, care au boli cronice de inimă, plămâni, ficat. Aceşti copii urmează să primească o doză de vaccin, acei copii care sunt în segmentul 12-15 an locuiesc cu părinţii imuno compromiși, sunt obligaţi să se vaccineze.”

Agenţia Naţională pentru Sănătate Publică a anunţat că pe parcursul acestei săptămâni urmează să înceapă vaccinarea cu Pfizer a copiii de peste 12 ani, aşa cum recomandă Organizaţia Mondială a Sănătăţii. Prioritar vor fi vaccinaţi copiii cu boli cronice sau cei supuşi riscului de infectare. Părinţii nu văd, însă cu ochi buni ideea. Sunt sceptici chiar şi cei care şi-au administrat serul anti-COVID.

„Noi cu familia ne-am imunizat şi eu şi soţul, referitor la vaccinarea copiilor am avea un pic de rezervă dacă să-i vaccinăm sau nu. Măcar să treacă o perioadă de timp să fie testată mai mult ca să vedem ce efecte are. Deocamdată suntem împotrivă ca să vaccinăm copiii.”

„Prea devreme de vaccinat copiii, orice vaccin are termenul său, trebuie să treacă ceva timp să se vadă cum influenţează vaccinul la maturi, după asta se poate de făcut concluzii şi de aplicat şi la copii.”

Potrivit datelor ANSP, până acum, peste 1200 de elevi cu vârsta de 16 şi 17 ani au primit cel puţin o doză de vaccin.


Distribuie
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
..