O copilă de 8 ani a plecat la magazin şi nu s-a mai întors. Fetița a fost găsită, după ce părinţii au apelat la ajutor

O copilă de 8 ani a plecat la magazin şi nu s-a mai întors. Fetița a fost găsită, după ce părinţii au apelat la ajutor

Distribuie
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  

Părinţii unei copile de opt ani din orăşelul Durleşti au pus pe jar oamenii legii, după ce au anunţat că fetiţa a plecat la magazin şi nu s-a mai întors acasă. După ce au căutat-o singuri, disperaţi, membrii familiei au cerut ajutorul poliţiei.
La câteva ore de la dispariţie, micuţa a fost găsită într-un microbuz de pe linia 124.

Imediat după anunţul despre dispariţia fetiţei, oamenii legii au solicitat ajutorul salvatorilor, reprezentanţilor instituţiilor medicale şi al transportatorilor. În căutări au fost implicaţi peste 150 de salvatori, inclusiv un grup de chinologi. După trei ore, copila a fost găsită vie şi nevătămată într-un microbuz de pe linia 124.

Şoferul microbuzului, Alexandru Mihăilă, spune că fetiţa avea la ea doar o pungă cu haine.

„Eu nu am putut să o dau jos, eu am luat-o mai departe cu mine, am ajuns iar aici în acest punct şi o întreb: – Tu ştii unde eşti? Cunoşti? Tu de aici ai urcat. De unde tu ai apărut aici la noi. Şi ea spune că „-Nu ştiu” Ea spunea numai nu ştiu.”

Micuţa a fost găsită de poliţie după ce oamenii din microbuz au postat informaţii despre copilă pe reţelele de socializare.

„Lumea din salon spunea să o dăm la poliţie şi ea când a auzit de poliţia plângea, dădea sufletul din ea. Mie mi s-a făcut milă şi le-am zis: „Tăceţi din gură că la poliţie nu o dăm”

Într-un final, copila a fost luată de mătuşa ei şi a ajuns acasă. Oamenii legii investighează cazul, pentru a stabili din ce motiv copilul a plecat de acasă.

„Din cele comunicate de către rudele la care locuieşte minora, careva conflicte nu ar fi avut, minora este un copil liniştit şi până acum nu au fost astfel de cazuri. Urmează să stabilim ce ar fi făcut-o pe minoră să iasă şi să se urce într-un microbuz necunoscut de una singură”


Distribuie
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •