O rețea de supermarketuri din Capitală vinde pungi din plastic pe care este inscripţionat „biodegradabil”, în timp ce acestea nu au nimic în comun cu produsele ecologice

O rețea de supermarketuri din Capitală vinde pungi din plastic pe care este inscripţionat „biodegradabil”, în timp ce acestea nu au nimic în comun cu produsele ecologice

Distribuie
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  

O rețea de supermarketuri din Capitală vinde pungi din plastic pe care este inscripţionat „biodegradabil”, în timp ce acestea nu au nimic în comun cu produsele ecologice. Înșelăciunea a ieşit la iveală după efectuarea unor teste de către specialişti. Administratorii marketului au declarat că nu au ştiut despre această situaţie şi că vor cere explicaţii producătorului. Agenţia pentru Protecţia Consumatorului anunţă că va întreprinde măsuri de verificare a produsului.

„Se atenuează zgomotul şi este o pungă mai fină. Această pungă pare a fi o pungă obişnuită şi are luciu respectiv plasticului”, a spus expertul în deşeuri toxice, Gavril Gâlcă.

Acesta este verdictul specialistului la examinarea vizuală a două pungi care ar fi biodegradabile, una de culoare albă şi alta de culoare verde adusă din România pentru experiment.

„Acest mic test constă în introducerea acestor pungi în apă clocotită. După studiile efectuate pungile bio se descompun într-un minut, iar cele din plastic rămân intacte”, a spus expertul în deşeuri toxice, Gavril Gâlcă.

După ce ambele pungi au fost lăsate în apă clocotită câteva minute, doar o singură pungă a început să se descompună.

„Şi-a schimbat semnificativ culoarea, devenit mai moale, mai fragilă. Iată aici gaură, iată uitaţi-vă singură îşi produce ruptura”.

Cealaltă au rămas însă fără schimbare. Agentul economic a recurs la acest gest, în speranţa de a face pungile bio din plastic mai atractive consumatorului. Asta după ce la 1 ianuarie 2019 a intrat în vigoare noua lege care interzice pungile din plastic. Totuşi, reprezentanţii conducerii hipermarketului spun că nu au ştiut că pungile nu sunt biodegradabile.

” – Ca consumator am observat că înainte nu era indicat „biodegradabil” pe aceste pungi, acum recent această inscripţie a apărut. – Deja luăm legătura cu furnizorul şi să vedem din ce cauză este indicat biodegradabil, după care o să vedem care este răspunsul”.

Administratorul a declarat că dacă se va demonstra că produsul este neconform, acesta va fi scos din vânzare. Potrivit autorităţilor, în ianuarie 2020 vor fi interzise pungile din plastic mai subţiri de 50 de microni, iar din 2021 vor fi interzise pungile din plastic cu grosimea peretelui mai mică de 15 microni.


Distribuie
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •