O vioară care ar fi confecţionată în anul 1700 de celebrul lutier italian Stradivarius a fost descoperită de vameşi pe Aeroportul International Chişinău.
Instrumentul muzical, care poate valora milioane de euro, a fost găsit în valiza unei femei în timpul controlului de securitate.
Femeia, care este cetăţean al Republicii Moldova, intenționa să urce la bordul unei aeronave pentru a ajunge în Federaţia Rusă în data de 22 octombrie. În urma verificărilor de rutină de la aeroport, vameşii au descoperit în valiza femeii o vioară
însoţită de un document de evaluare a instrumentului muzical, prin care aceasta ar fi fost estimată la un preț de aproximativ 2 milioane de euro. În cadrul audierilor, ea a declarat că se deplasa într-un turneu muzical. Nu se ştie însă cum a ajuns obiectul valoros în posesia femeii. Şeful adjunct al PCCOCS, Vladislav Bobrov nu ne-a putut confirma faptul că vioara aparține celebrului lutier italian Stradivarius, însă obiectul a fost ridicat pentru a fi suspus expertizei. În acest caz a fost pornită o cauză penală pentru tentativă de contrabandă și contrabandă cu valori culturale. Pentru asemenea infracțiune, persoana riscă 275 de mii de lei amendă sau până la cinci ani de pușcărie.
..