În timp ce unii au condamnat reforma electorală, alții au ieșit în stradă pentru a susține votul mixt. La Edineț, Ialoveni și Cahul au fost mitinguri în care peste 30 de mii de oameni au încurajat guvernarea să ducă la bun sfârșit reforma electorală. În fața mulțimii au ținut discursuri atât oficiali, cât și oameni de artă.
Potrivit organizatorilor, la Cahul au ieșit în stradă aproximativ zece mii de oameni.
„Pentru că ați venit să susțineți și voi o cauză civilă – votul mixt, îl susțin și eu, dragii mei. Vreau Moldova să fie prosperă! Să trăim și să muncim în țărișoara noastră! Să nu slugărim în străinătate pe alții”, a spus interpreta, Adriana Ochișanu.
„Este nevoie mai întâi de schimbarea politicii în Republica Moldova. Anume votul mixt consider că este o schimbare spre bine. Asta ne dorim, căci avem nevoie de parlamentari competenţi şi care să aibă mai mare grijă de nevoile cetăţenilor şi nevoile ţării”, a menționat juristul, Lia Banari.
La manifestația de la Cahul au participat și deputați democrați.
„Dumnevoastră, cetăţenii aveţi dreptul democratic de a pretinde la schimbarea unui sistem, ca să obţinem cu toţii roade mai bune”, a comunicat deputatul PDM, Elena Bacalu.
La fel de multă lume a fost și la Ialoveni. Oamenii spun că actualul sistem electoral le permite viitorilor deputați să-și cumpere locuri în lista partidelor cu șanse de a accede în Parlament.
„Să schimbăm ceva și în politică. Schimbarea politică o să se facă numai prin metoda aceasta, prin metoda votului mixt și uninominal”.
„Cu ajutorul acestui sistem vor fi promovaţi acei lideri care merită să fie promovaţi”.
„Este o reformă şi o posibilitate pentru oameni de a-şi alege oamenii pe care îi cunoaşte mai bine”.
„Oamenii să-și aleagă ceea ce vor, adică cel care au încredere”.
Ministrul Culturii, Monica Babuc, este convinsă că voinţa poporului va fi auzită.
„Vor demonstra şi tuturor celor care sunt sceptici asupra schimbării. Lucrurile mari în orice ţară se fac nu prin voinţa unui om, nici a unui grup de oameni, ele se fac prin voinţa întregului popor”, a comunicat ministrul Culturii, Monica Babuc.
„Să nu alegem pe liste cum a fost înainte, că o să aleagă numai din partidul lor. Să alegem pe listă deputatul nostru din localitatea noastră care îl știm noi”.
„Cei aleși sunt cunoscuți poporului și dacă au comis ceva, înseamnă că trebuie să răspundă înaintea poporului”.
Cei mai mulți oameni s-au adunat la Edineț – peste 11 mii.
„Dacă aleşii noştri ar şti că în timpul aflării lor în scaunul de deputaţi depinde de noi ei vor lucra”, a afirmat directorul liceului din Donduşeni, Gulinara Grigoriev.
„Tinerii de la noi din ţară îşi doresc o schimbare. Ţara noastră are nevoie de o schimbare. Şi noi susţinem votul mixt, Pentru o ţară prosperă şi pentru viitorul nostru”.
„Noul sistem electoral va promova într-adevăr oameni competenţi şi profesionişti. Dacă dorim un viitor frumos şi luminos trebuie să facem acest lucru şi să susţinem”, a spus interpreta, Natalia Gordienco.
„Am venit să susţinem reforma. Să fie mai bine, pentru binele poporului”.
Cel mai amplu sondaj realizat vreodată în Moldova arată că majoritatea moldovenilor consideră că deputații ar trebui aleși în baza votului uninominal sau mixt. Astfel, 40 la sută s-au pronunţat pentru sistemul uninominal, iar 17 procente – pentru cel mixt. Doar 35 la sută vor ca deputaţii să fie aleşi pe liste de partid.
Leave a Reply