Omagii pentru un erou. Primul moldovean, decorat cu Ordinul Republicii, comemorat la baștină

Omagii pentru un erou. Primul moldovean, decorat cu Ordinul Republicii, comemorat la baștină

Distribuie
  • 26
  •  
  •  
  •  
  • 11
  •  
  •  
    37
    Shares

Primul moldovean, decorat cu Ordinul Republicii a fost comemorat, astăzi, la baștină. Este vorba despre Sergiu Andreev căzut printre primii în războiul de pe Nistru. Oamenii din satul Cioara, raionul Hîncești, și camarazii de armă i-au adus un omagiu exact la 24 de ani de la trecerea eroului în neființă.

Comemorarea a început cu un cuvânt de reculegere în memoria lui Sergiu Andreev. Iar elevii de la liceul care poartă numele plutonierului Sergiu Andreev i-au dedicat consăteanului lor mai multe piese.

Copiii spun că se mândresc că şcoala din sat poartă numele unui erou.

„Suntem mândri de Sergiu Andreev, eroul din această zi. Din păcate cu 24 de ani în urmă a decedat într-un război pentru patrie. A demonstrat că este un erou adevărat”.

„Noi în ziua de astăzi îl comemorăm, pentru faptele sale. A luptat pentru noi”.

„Este o onoare pentru noi elevii cât şi profesorii să ştim că instituţia noastră poartă numele unui asemenea erou”.

Deşi au trecut 24 de ani de la moartea lui Sergiu, mama ostaşului spune că durerea o macină şi astăzi.

„Îmi pare bine că s-au adunat toți care au fost invitați în amintirea feciorului nostru. A fost un băiat tare cu un suflet bun, tare mulți prieteni a avut”, a povestit mama, Valentina Andreev.

Comemorarea lui Sergiu Andreev a devenit o tradiţie pentru localnicii din Cioara.

„Începând cu anul 2004, deja devine o tradiţie ca comemorarea lui Sergiu Andreev desfăşurată la date de 12 iulie. Exemplul lui îl poartă toţi discipolii din instituţia noastră unde de altfel observă că nivel local, raional şi republican purtăm cu mândrie numele Sergiu Andreev”, a comunicat directorul Liceului Teoretic „Sergiu Andreev”, Galina Gherela.

În curând, în centrul satului Cioara va apărea şi o placă comemorativă în cinstea plutonierului.

După partea oficială, poliţiştii de la Detaşamentul cu destinaţie specială „Fulger” au făcut o demonstraţie de forţă.

Sergiu Andreev s-a născut în data de 22 iulie 1971, în satul Cioara, raionul Hînceşti şi s-a stins din viaţa în 12 iulie 1992. El a fost primul ostaş decorat, post-mortem, cu Ordinul Republicii şi a fost inclus în lista pe vecie a Detaşamentului „Fulger”.


Distribuie
  • 26
  •  
  •  
  •  
  • 11
  •  
  •  
    37
    Shares

Leave a Reply