Optimizarea a lăsat sate fără şcoli şi oameni nemulţumiţi

Optimizarea a lăsat sate fără şcoli şi oameni nemulţumiţi

Distribuie
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  

Optimizarea instituţiilor de învăţământ a lăsat în urmă şcoli pustii şi mii de profesori şi părinţi nemultumiţi. Una dintre localităţile care au rămas fără şcoală este şi satul Ţepilova din raionul Soroca. Acum doi ani, gimnaziul a fost închis chiar dacă acolo s-au făcut investiţii de 40 de mii de dolari din Fondul Naţional de Investiţii Sociale. De atunci, peste 70 de elevi sunt nevoiţi să parcurgă, zilnic, 10 kilometri până la liceul din oraşul Soroca.

În anul 2008, părinţii au pus mână de la mână şi cu ajutorul consiliului raional au creat condiţii pentru copiii lor. Aici a fost construită o sală de sport modernă, au fost schimbate geamurile şi acoperişul clădirii. Toate în zadar însă. Acum, instituţia riscă să rămână în paragină, iar pe pereţii clădirii a apărut mucegai.

„În anul 2015 fără ca să le fie cerută opinia părinţilor, fără ca să fie ascultaţi, fără ca să fie nişte audiţii publice, cel puţin organizat în satul respectiv, s-a luat decizia de a reorganiza Gimnaziul din sat în şcoală primară, fupă care peste un an de zile a fost lichidată şi şcoala primară”, a comunicat primarul satului Ţepilova, Valentina Ceban.

După restructurare, 15 profesori şi opt cadre auxiliare au rămas fără loc de muncă. Elena Mânzat a fost învăţătoare la această şcoala timp de 21 de ani. Prin mâinile ei au trecut generații întregi. Acum însă profesoara nu mai are pe cine învăța a citi sau a scrie.

„A fost foarte greu la întâi septembrie să vii pe cărare la şcoală şi să nu mai sune clopoţelul, să nu mai fie copiii în curtea şcolii. Am trecut prin clipe foarte grele. Foarte mulţi profesori au început să-şi caute de lucru, au plecat prin Italia, chiar vreo trei, patru profesori şi am rămas foarte puţini. Am stat la bursa muncii vreo trei luni de zile şi apoi mi s-a oferit un loc temporar”, a povestit fosta profesoară, Elena Mânzat.

Deşi pentru transportarea copiilor, au fost cumpărate autobuze şcolare, părinţii spun că elevilor le este greu, pentru că trebuie să se trezească mai devreme.

„În loc să doarmă cu părinţii alături, trebuie să stea cu ghiozdanele în spate în drum şi să aştepte microbuzul. Dacă dispar aceste instituţii, dispare satul, satul rămâne în umbră pe toată viaţa”.

„Era adunare de părinţi veneau părinţii la şcoală, profesorii vorbeau cu părinţii, da acum unde să se ducă părinţii la 10-15 kilometri la adunarea de părinţi”.

Reforma de optimizare a școlilor a început în 2007. Atunci, în Moldova erau 1.444 de școli. Cele mai multe instituții au fost închise în perioada când Maia Sandu era ministru al Educaţiei.

Acum o săptămână, preşedintele Partidului Democrat din Moldova a anunţat că din cauza erorilor comise de către guvernarea precedentă, programul de închidere a şcolilor va fi oprit. Astfel, PDM va iniţia un proces de evaluare și analiză a procesului de optimizare a şcolilor.


Distribuie
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •