Orașul Nisporeni, în straie de sărbătoare. Pe data de 21 noiembrie, locuitorii vor marca hramul, iar autoritățile locale promit o petrecere pe cinste

Orașul Nisporeni, în straie de sărbătoare. Pe data de 21 noiembrie, locuitorii vor marca hramul, iar autoritățile locale promit o petrecere pe cinste

Distribuie
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  

Orașul Nisporeni va îmbrăca straie de sărbătoare. Pe data de 21 noiembrie, nisporenienii vor marca hramul, iar autoritățile locale promit o petrecere pe cinste. Pentru ca evenimentul să fie de neuitat, primăria a făcut ultimile rectificări în lista artiștilor care vor încinge atmosfera. Astfel, pe scenă va evolua îndrăgita interpretă de peste Prut, Delia, una dintre cele mai populare trupe italiene Ricci e Poveri, legendara formație franceză Ottawan, dar și mai mulți artiști autohtoni. Evenimentul este organizat cu sprijinul Partidului Democrat din Moldova.

Sărbătoarea va începe la biserică, unde preoții vor oficia slujba religioasă. Ulterior, în Piața Ștefan cel Mare, cei mici, vor avea parte de mai multe distracții. Oficial, startul sărbătorii va fi dat la  ora 16, atunci când va fi inaugurat simbolului orașului Nisporeni – moara de vânt. Aici, mai multe colective folclorice naționale împreună cu interpreta Natalia Gordienco vor ține un recital artistic.

Ulterior, petrecăreții, dar și oaspeții împreună cu toate colectivele de muzică și dans vor merge într-un alai de sărbătoare spre piața Ștefan cel Mare. Grandiosul concert dedicat hramului va începe cu ora 18:00, atunci când pe scenă va urca Valentin Uzun și formația Tharmis.

Începând cu ora 19:00, atmosfera va fi încinsă de către îndrăgitul interpret din România, Fuego.

De asemenea, în Piață va răsuna și renumita piesă „Mamma Maria” care va fi interpretată de trupa italienă Ricchi e Poveri.

Iar următorii care vor urca pe scenă vor cere peterecăreților să ridice mâinile cât mai sus. Vorbim despre formația Ottowan din Franța.

Iar cireașa de pe tort va fi nimeni alta decât interpreta, de peste Prut, Delia. Aceasta va delecta publicul cu piesele sale începând cu ora 21:00.

Marea sărbătoare se va încheia cu show grandios cu focuri de artificii.

Foto: publika.md

Distribuie
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •