Parlamentul a schimbat peste noapte unul dintre candidaţii pentru funcţia de judecător al Curţii Constituţionale

Parlamentul a schimbat peste noapte unul dintre candidaţii pentru funcţia de judecător al Curţii Constituţionale

Distribuie
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  

Parlamentul a schimbat peste noapte unul dintre candidaţii pentru funcţia de judecător al Curţii Constituţionale. După ce ieri, anunţau despre Dumitru Pulbere, fost magistrat al Înaltei Curţi, astăzi, aleşii poporului au schimbat macazul şi l-au propus pe socialistul Vladimir Ţurcan. Cel de-al doilea judecător este Domnica Manole, care la alegeri a figurat pe listele Blocului ACUM. Se întâmplă chiar dacă anterior, înainte de a ajunge la putere, guvernarea promitea că magistraţii Curţii Constituţionale vor total fi apolitici. Numirile de astăzi au provocat critici dure, atât în Parlament, cât şi în societate. Cu toate acestea, într-un final, noii judecători au depus jurământul, iar la ceremonie a fost prezent şi şeful statului.

Înainte de acest moment însă, în sala de plen a Parlamentului s-au dat dezbateri aprige. Printre sesizări s-a numărat lipsa unui raport complet, prezentat de şeful comisiei de profil, Sergiu Litvinenco.

Democraţii s-au întrebat de ce a mai fost organizat concursul, dacă tot au fost numiţi alţi doi candidaţi.

„Ce s-a întâmplat cu concursul nu credeţi oare că a fost o mimare? Şi cum considerați că se simte o ţară întreagă sau cel puţin acei jurişti care au venit şi au pus dosarele”, a comunicat deputatul PDM, Andrian Candu.

Întrebări a provocat şi candidatura socialistului Vladimir Ţurcanu.

„Considerați dumneavoastră că actuala componență va fi mai puţin influienţată politic?”, a menționat deputatul PDM, Pavel Filip.

„Eu cred că această componență a Curţii Constituționale nu va fi influențată politic”, a afirmat deputatul PSRM, Vasile Bolea.

…dar şi cea a Domnicăi Manole, care la alegerile parlamentare a candidat pe lista Blocului ACUM.

„Eu merit domnule Candu să mă aflu în lista judecătorilor Curţii Constituţionale. Eu trei an am fost pe baricade în Republica Moldova şi am luptat pentru respectarea legii şi respectarea Constituţiei”, a spus judecătorul Curţii Constituţionale, Domnica Manole.

„Deci să înţelegem că dumneavoastră meritaţi să deveniţi judecător la Curtea Constituțională deoarece aţi participat la proteste şi aţi stat pe baricade. Asta e?1 Să vă fie ruşine, să vă fie ruşine faţă de colegii dumneavoastră de breaslă care au participat la concursuri”, a afirmat deputatul PDM, Andrian Candu.

Noii candidaţi la funcţia de judecător al Înaltei Curţi i-au nemulţumit şi pe liberali, care, într-un comunicat de presă, au declarat că prin astfel de acţiuni, Curtea Constituţională nu va fi niciodată scoasă de sub influenţa politicului. Şi şeful statului Igor Dodon a criticat, voalat, organizarea concursului.

„Dacă respectăm legile, ne respectăm pe noi funcţionari de stat, atunci când începem un proces trebuie să îl ducem până la capăt”, a menționat preşedintele ţării, Igor Dodon.

Andrei Năstase, despre care presa scrie că a insistat pe candidatura Domnicăi Manole, după ce aceasta a picat concursul organizat de Guvern, recunoaşte că noul judecător al Curţii Constituţionale merită să obţină acest fotoliu, iar argumentul este că Manole a participat alături de el la proteste.

„A fost o iniţiativă, din punctul meu de vedere, nobilă, dar care s-a soldat cu nişte rezultate care au fost respinse de societatea civilă, de mediul de experţi, pentru că, e adevărat, în timp ce unii erau în stradă şi se băteau cu regimul, îşi puneau în pericol viaţa, alţii stăteau bine merci şi se pregăteau de tot felul de concursuri…”, a spus ministrul de Interne, Andrei Năstase.

Numirile de astăzi contravin angajamentelor asumate anterior de noua guvernare. La capitolul justiţie, pe site-ul blocului ACUM, alegătorii sunt anunţaţi că schimbarea va fi făcută prin numirea şi promovarea magistraţilor și procurorilor care merită acest lucru şi au pregătirea necesară. Mai mult, în acelaşi angajament se spune că va fi exclusă implicarea politică, dar şi numirea în baza favorurilor.

Precizăm că judecătorii Înaltei Curţi sunt numiţi pentru un mandat de şase ani. Doi dintre magistrați sunt desemnaţi de Parlament, doi de Guvern şi alţi doi de Consiliul Superior al Magistraturii.

Foto: publika.md

Distribuie
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •