Patru sute de vinificatori au concurat pentru cel mai râvnit premiu – Polobocul de Aur. În ce sate găsim cel mai bun vin de casă

Patru sute de vinificatori au concurat pentru cel mai râvnit premiu – Polobocul de Aur. În ce sate găsim cel mai bun vin de casă

Distribuie
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  

Fără Ziua Vinului, dar cu premii pentru cei mai buni producători de vin. Sute de gospodari din toată ţara care produc tulburel de casă au concurat pentru cel mai râvnit premiu – Polobocul de aur. Somelierii, care au avut de ales între licori, spun că producerea vinului de casă a ajuns în ultimii ani la cel mai înalt nivel de calitate şi poate fi declarat chiar mai bun decât cel industrial.

Camera de Comerţ și Industrie nu a organizat concursul anul trecut din cauza pandemiei, anul acesta însă a revenit în forţă cu 400 de participanţi din 20 de raioane. Printre ei este şi Simion Plugaru din Bardar, raionul Ialoveni, care a fost premiat pentru cel mai bun vin alb de casă din ţară.

„Eu produc vin de casă de când eram mic.”

Bărbatul spune că nu poate ieşi pe piaţa externă, iar de multe ori vinul îl oferă gratuit doritorilor, în condiţiile în care nu prea are clienţi.

„O parte îl vând, dar o parte îl fac cadou la prieteni, cunoscuţi, am foarte mulţi prieteni, la unul 10, la atul 50 de litri, alţii au evenimente.”

Iar cel mai bun vin de casă Rose îl găsim în satul Văsieni din raionul Ialoveni. Timofei Podgor s-a ales cu un poloboc din stejar, în calitate de premiu, pentru performanţa sa. El spune că vinul său este apreciat în mai multe ţări ale lumii.

„Vinurile se duc în Marea Britanie, SUA, China, ţările CSI.”

Somelierii au avut de degustat aproape 100 de vinuri pentru a-i alege pe cei mai buni. Experţii susţin că provocarea cea mai mare a producătorilor de vin de casă este să nu adauge conservanţi.

„Vinurile de casă nu se sulfetează şi principala măestrie este ca să nu dai SO2, dar să păstrezi calitatea ca să nu să se oţetească să nu prindă floare.”

„Învingătorii sunt din diferite regiuni, ceea ce denotă o cultură înaltă de producere a vinului care este propus atât turiştilor, cât şi celor care trăiesc în ţara noastră.”

Concursul „Polobocul de Aur” se află la cea de XIX-a ediţie.


Distribuie
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
..