Pavel Filip la şedinţa Guvernului la Străşeni: Piaţa muncii din Moldova va fi liberalizată

Pavel Filip la şedinţa Guvernului la Străşeni: Piaţa muncii din Moldova va fi liberalizată

Distribuie
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  

Piaţa muncii din Moldova va fi liberalizată. Astfel, cetăţenii străini vor avea mai multe facilităţi dacă vor dori să muncească în ţara noastră. Anunţul a fost făcut de către premierul Pavel Filip, în cadrul şedinţei guvernului, desfăşurată la Străşeni.

„Noi curând o să venim şi o să aprobăm o hotărâre de Guvern prin car încercăm să liberalizăm piaţa muncii. Să avem posibilitatea să vină şi alţii să lucreze în Republica Moldova”, a declarat premierul, Pavel Filip.

„E binevenit lucrul acesta ca să liberalizaţi forţa de muncă să putem să angajăm şi noi”.

În cadrul şedinţei au fost abordate şi problemele din sănătate.

„Am vrea să vedem care este perspectiva spitalelor de nivelul întâi, care la moment au probleme destul de importante”.

Premierul Pavel Filip le-a recomandat doctorilor să susţină reforma iniţiată recent, care le permite medicilor de familie să deschidă cabinete medicale în sate.

„Am întâlnit o rezistență foarte mare din partea sistemului. Eu am luptat ca să pornim această reformă doi ani de zile. Iată am pornit-o, rezistența e așa de mare, inclusiv din partea Ministerului Sănătății”, a comunicat premierul, Pavel Filip.

În cadrul şedinţei s-a atras atenţia şi asupra serviciilor pentru copiii lipsiţi de grija părintească.

„Guvernul a inițiat finanțarea pachetului minim de pachete sociale și Consiliul Raional Strășeni a primit două milioane de lei, inclusiv un milion de lei pentru servicii de tip paternal”, a afirmat ministrul Sănătăţii, Silvia Radu.

Membrii guvernului au îndemnat aleşii locali ca în 2019 să aplice la programul Drumuri bune 2, care prevede reabilitarea a 2600 de kilometri de drumuri cu marcaje rutiere, trotuare, canale pluviale și iluminat.

„Eu chiar vreau să vă încurajez să reușiți până la sfârșitul lunii noiembrie să ne dați toată informația. Împreună cu cetățenii, cu un număr reprezentativ de oameni decideți, primăria cu consiliul care porțiune de drum o vedeți reparată sau construită pentru anul 2019”, a menţionat ministrul Economiei, Chiril Gaburici.

Locuitorii din raionul Străşeni s-au plâns că întâmpină dificultăţi la comercializarea producţiei agricole.

„Nu au avut unde vinde producția agricolă, mă refer la struguri, mere și altele”.

„Primele acțiuni care au fost realizate în noua misiune a fost clarificarea problemelor ce țin de aspectul dat. La ziua de astăzi, practic 90 la sută din struguri sunt recoltați. Vinificatorii, practic, vor asigura ca niciun strugure să nu rămână necules”, a spus ministrul Agriculturii, Nicolae Ciubuc.

Pe lângă şedinţa lunară în teritoriu, membrii Cabinetului de Miniștri mai au o zi pe săptămână dedicată deplasărilor în teritoriu, pentru a se implica mai activ în rezolvarea problemelor acute din fiecare raion.


Distribuie
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  

Leave a Reply