Plouă cu găleata în întreaga ţară. Precipitaţiile abundente au inundat mai multe străzi din Capitală şi a făcut ravagii în mai multe raioane ale ţării

Plouă cu găleata în întreaga ţară. Precipitaţiile abundente au inundat mai multe străzi din Capitală şi a făcut ravagii în mai multe raioane ale ţării

Distribuie
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  

Plouă cu găleata în întreaga ţară. Precipitaţiile din această după amiază au inundat mai multe străzi din Capitală şi a făcut ravagii în mai multe raioane ale ţării. Precipitațiile abundente au transformat străzile din municipiu în adevărate lacuri. Astfel, în mai multe zone se circulă cu dificultate din cauza ploii.

Timp de câteva minute, mai multe străzi s-au umplut de apă, este și cazul străzilor, Ion Inculeț și Nicolae Testemițanu. Aici, maşinile au circulat cu viteză redusă. iar unele au fost nevoite să staționeze.

Puhoaiele i-au pus la grea încercare atât pe şoferi, cât şi pe pietoni.

– Nu pot să trec, deoarece mașina e joasă și cred că n-o să reușesc.
– De mult timp așteptați aici?
– Zece minute. Sper să se termine ploaia și să pot să trec.

”E foarte greu. La noi permanent problema acesta persistă. Mergi și nu știi pe unde mergi”.

– Nu putem circula. Apa e mare și nu putem merge. De atât și am oprit aici, ne temem să nu ne ia apa în râpă.
– De cât timp stați aici?
– Mai mult de jumate de oră. Așteptăm până ce se va micșora apa.

”E oribil. Prima data văd aşa ceva. Credeam că o să cad jos. Mă lua apa”.

“Eu nu ştiu, acuș trebuie să mă duc să iau copilul de la grădiniţă, doar cu taxiul, altfel nu găsesc nicio soluţie”.

Această tânără a venit din Israel şi pentru a studia medicina și spune că nu a mai văzut aşa ploaie.

”Nu e normal să mergi într-un râu, în mijlocul verii, cu haine şi încălţăminte de vară. Nu e deloc ok. La noi poate să fie aşa în unele oraşe, dar nu în Capitală. Nu se întâmplă aşa în Telaviv”.

Natura s-a dezlănţuit şi la Ialoveni. Precipitaţiile au fost însoţite de grindină şi descărcări electrice. Iar la Ialoveni, au căzut precipitaţii sub formă de grindină. În imaginile trimise pe adresa redacţiei noastre se vede că bucăţile de gheaţă au fost de dimensiunea unei nuci.

Avertizarea de vreme rea va fi valabilă până la miezul nopții, când se prevăd averse însoțite de descărcări electrice și vijelie în rafale de până la 15 – 20 de metri pe secundă. Potrivit meteorologilor, în următoarele patru zile, ploile se vor menţine pe întreg teritoriul ţării.


Distribuie
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •