Povestea de viață a unuia dintre cei mai longevivi oameni din Moldova: „Am cumpărat bicicleta la 15 ani și la 96 de ani lăsat-o.”

Povestea de viață a unuia dintre cei mai longevivi oameni din Moldova: „Am cumpărat bicicleta la 15 ani și la 96 de ani lăsat-o.”

Distribuie
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  

Constantin Cojocaru este unul dintre cei mai vârstnici moldoveni.
La 102 ani el trezeşte invidia copiilor şi a nepoţilor.
Elixirul tinereţii sale are două ingrediente: gestionarea emoţiilor şi mersul pe bicicletă.
Pe parcursul vieţii a îndurat de toate: foametea, războiul… şi 9 an în Siberia.
Dar a făcut faţă tuturor greutăţilor.

„Bunica mea după tată a trăit 99 de ani. Timp de şase luni m-am rugat să o ajung pe bunica şi deja am întrecut-o.”

Constantin Cojocaru, a venit pe lume în localitatea Sofia, raionul Hânceşti. L-am întrebat din capul locului despre secretul longevităţii, iar el ne-a răspuns fără să stea prea mult pe gânduri.

„Am cumpărat bicicleta la 16 ani şi la 95 de ani lăsat-o.”

Nici vorbă de diete sau alimentaţie sănătoasă cum e în vogă în vremurile noastre. În anii de grea încercare, oamenii mâncau ce apucau să găsească.

„Am căutat să mâncăm ce e mai ieftin. Eram săraci, nu am căutat să mâncăm bunătăți.”

Iar puţinul pe care reuşeau să-l pună în farfurie era mai mult decât suficient pentru că în capul mesei a stat mereu măsura.

„Am muncit cinstit şi n-am fumat. Nu m-am tăvălit niciodată beat, am băut câte un păhărel cum scrie cartea.”

Bătrâneţile l-au lipsit de un singur tabiet, o singură plăcere – cititul. Până la 96 de ani a răsfoit zilnic ziarele cu ochelari pe care a început să-i poarte abia după 75 de ani. Astăzi, vederea, nu-i mai permite să citească. Deşi… încă îl slujeşte onorabil.

„În general văd bine, dar scrisul mărunt nu-l văd. Pot citi doar dacă literele au câte trei centimetri.”

La 19 ani a fost înrolat în armata română. În cel de-al Doilea Război Mondial a fost specialist în decriptare. Odată cu încheierea celei mai sângeroase conflagraţii din istorie. tânărul Constantin a încercat să se bucure şi el de viaţă. S-a căsătorit cu singura sa dragoste alături de care a trăit în linişte timp de doi ani. Era însă doar liniştea dinaintea furtunii. Soţia sa, însărcinată la acea vreme, a fost arestată pentru că a evadat din exilul unde fusese trimisă forţat de sovietici, în primul val de deportări. După şase luni de puşcărie în Moldova, femeia a fost aruncată din nou în vagoanele morţii unde a născut primul lor copil.

„Copilul s-a născut pe podeaua goală, nici nu aveau cu ce să-l învelească. Erau într-un vagon de animale, iar afară erau cam minus 20 de grade.”

Acel copil, singurul rămas în ţară să-l îngrijească, este fiica Ludmila, ajunsă şi ea în prezent la o vârstă onorabilă şi care încă mai învaţă din poveţele tatălui.

„Secretul vieţii lui este să-ţi controlezi emoţiile. Când câştigi, nu te bucuri şi când pierzi, nu te întristezi. Trebuie să fii moderat în toate.”

În timp ce soţia sa ţinea calea Siberiei de gheaţă, Constantin Cojocaru rămăsese în Moldova, înmărmurit de durere. Peste câteva luni a fost însă şi el deportat, în aceeaşi regiune. Şi-a regăsit însă soţia şi fetiţa pe care încă nu o văzuse abia după nouă ani, datorită rudelor rămase în Basarabia cărora ambii le expediau scrisori. Când au revenit pe meleagurile natale, nimic nu mai era ca înainte. Nu şi-au mai putut recăpăta pământurile confiscate, aşa că s-au mutat cu traiul la Chişinău, unde Constantin a lucrat zeci de ani şofer de autobuz. Ca o ironie a sorţii, regimul care l-a surghiunit în neagra străinătatea a ajuns să-i de o medalie pentru cei un milion de kilometri parcurşi prin ţară la volan.

„Dacă Moldova are trei milioane de locuitori, atunci fiecare al treilea cetăţean a trecut prin autobuzul meu.”

În toate cele câteva decenii petrecute la Chişinău, Constantin era doar cu gândul la casa părintească din Sofia.

„Abia dupa 47 de ani, Constantin Cojocaru a putut intra din nou în posesia casei părintești de unde a fost ridicat in toiul nopții. De atunci casa a fost oferită tinerilor specialisti, apoi a fost folosită pentru punctul medical, dar și consiliul sătesc. A decis la vârsta se 77 de ani sa se întoarcă la casa părintească pentru a-și petrece bătrânețile. Singura dorința la vârsta de 102 ani este să-și reconstruiască casa.”

Decan de vârstă în Sofia, moş Constantin este şi unul dintre cei mai informaţi oameni din sat. Este la curent cu toate evenimentele politice din ţară şi spune că îşi doreşte să prindă zilele în care Republica Moldova va deveni parte a Uniunii Europene. Deşi… acest vis se destramă pe zi ce trece.

„Suntem o mică republică şi trăim mai rău ca înainte pentru că ţara e săracă.”

Datele Agenţiei Servicii Publice relevă că în Republica Moldova sunt înregistraţi 200 de oameni trecuţi de 100 de ani, dintre care 153 sunt femei, iar 47 bărbaţi.


Distribuie
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
..