Minunile există! Un băiețel de trei ani s-a vindecat de cancer renal, după un an de tratament

Minunile există! Un băiețel de trei ani s-a vindecat de cancer renal, după un an de tratament

Distribuie
  • 376
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
    376
    Shares

Minunile există! Un băiețel de trei ani s-a vindecat de cancer renal, după un an de tratament. I-au dăruit viață oamenii cu suflet mare, care au adunat mână de la mână 76 de mii de euro. Ieri, David, împreună cu mama lui, au revenit acasă, iar emoțiile pozitive au fost pe măsura coșmarului pe care l-au trăit în ultimul an.

Silvia Gâdei, din Ciuciulea, raionul Glodeni, nu va uita niciodată 8 martie 2016, ziua în care i s-a spus că la ai săi doi ani David are cancer renal. Mai grav este că doctorii nu-i dădeau nicio șansă de supraviețuire.

După patru luni de chinuri, a părut o rază de speranță. În iulie, anul trecut, băiețelul a fost dus la o clinică din Istanbul, unde medicii au salvat sute de copii diagnosticați cu același tip de cancer.

În februarie Canal 2 a vizitat cei 11 copii moldoveni internați la Medical Park, unde l-am întâlnit și pe David, însoțit de mama lui. Micuțul era după un transplaant de celule stem. Deși arăta palid și neputincios, familia radia de bucurie, întrucât a fost anunțată că boala bate în retragere.

„A avut loc transplantul și după asta facem radioterapie, dar tumoarea nu mai este. Sperăm să trecem cu radio terapia să scăpăm de boală”, a spus mama lui David, Silvia Gâdei.

Ieri, l-am revăzut pe David. Era de nerecunoscut – un copil plin de viață, care abia așteaptă să meargă la grădiniță.

„Sunt bucuroasă că m-am întors acasă cu David sănătos. Sunt bucuroasă că este şi el un copil normal, va merge în curând la grădiniţă ca ceilalţi copii de seama lui. Am sperat, cu credinţă, cu încredere trebuie să mergem mai departe”, a menţionat mama lui David, Silvia Gâdei.

„Mulţumesc la toţi oamenii, la toţi donatorii, la toţi oamenii cu suflet mare. Când am primit vestea că este bolnav eram peste hotare şi când am primit vestea că e sănătos eram tot în Rusia, sunt foarte bucuros”, a spus tatăl lui David, Constantin Gâdei.

Lacrimi de bucurie au fost și pe chipurile rudelor, care au venit să-i întâlnească la aeroport.

„Ne bucurăm enorm de mult că am ajuns la clipa asta. Îi putem vedea acasă, sănătoși, plini de viață, cu zâmbet”, a afirmat mătușa, Marina Mereuță.

Indiferent de suma donată, cei care au ajutat familia Gâdei se pot simți împliniți.

„David este deja al cincelea caz, al cincelea copil care a învins cancerul timp de un an de zile şi suntem foarte bucuroşi să vedem aşa rezultate, ţin minte emoţiile cu care a plecat această mama în Turcia şi acum când am văzut că este şi copilul sănătos, este un sentiment de nedescris, suntem împliniţi că am putut să facem ceva pentru acest copil”, a comunicat cofondatorul Caritate.md, Svetlana Sainsus.

În prezent, în spitalul din Medical Park din Turcia mai sunt tratați șase copii din Moldova.

Foto: canal2.md

Distribuie
  • 376
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
    376
    Shares

Leave a Reply