Pregătiri pentru aniversarea celor 28 de ani de independenţă a Republicii Moldova

Pregătiri pentru aniversarea celor 28 de ani de independenţă a Republicii Moldova

Distribuie
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  

Orchestra Lăutarii, Ansamblul de dansuri populare Joc, dar şi interpreţi precum: Ion Paladi, Surorile Osoianu, Lidia Bejenaru sau Cristofor Aldea-Teodorovici sunt doar câţiva dintre artiştii, care vor încinge scena mâine, în Piaţa Marii Adunări Naţionale. Pregătirile pentru aniversarea celor 28 de ani de independenţă a Republicii Moldova sunt în toi, iar circulaţia automobilelor şi a transportului public este restricţionată pe bulevardul Ştefan cel Mare, tronsonul cuprins între strada Puşkin şi Mitropolit Bănulescu Bodoni.

De dimineaţă, muncitorii amenajau principala scenă, care va găzdui începând cu ora 18, un concert de excepţie, cu artişti autohtoni. Totuşi, în afară de scenă, în centrul Capitalei nimic nu amintea astăzi de ajunul sărbătorii Ziua Independenţei. Dacă în anii precedenţi, strada Ştefan cel Mare era împânzită de drapele, astăzi, cel puţin la prânz, pe bulevard nu era nici urmă de decor. Unii trecători ne-au spus că habar nu au ce sărbătorim mâine.

Alţi trecători au spus că aşteaptă cu nerăbdare concertul aniversar de mâine.

– Mâine, concert va fi.
– O să veniţi la concert?
– O să vin, şi la saliut o să stau.

” Concert dedicat Zilei Independenţei. Cel mai important este ca să trăim în pace”.

Programul oficial al zilei de mâine va începe cu depuneri de flori la monumentul Maica Îndurerată şi la monumentul lui Ștefan Mare și Sfânt. Guvernul anunţă despre o discuţie a membrilor cabinetului de miniştri cu cetăţenii, în spațiul verde din fața clădirii Executivului. Acest lucru se va întâmpla în jurul orei 17, iar sărbătoarea culmina la ora 23, cu un spectacol de focuri de artificii.

Foto: publika.md

Distribuie
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •