Premieră militară în Coreea de Nord. Două rachete balistice au fost lansate chiar din tren

Premieră militară în Coreea de Nord. Două rachete balistice au fost lansate chiar din tren

Distribuie
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  

Două rachete balistice, care au fost testate miercuri de Coreea de Nord, au fost lansate chiar din tren. Pentru a demonstrat că acest lucru este posibil, Phenianul a prezentat imagini cu o locomotivă obişnuită, care de fapt a fost modificată astfel încât să transporte şi să lanseze proiectile, ce pot fi lejer ascunse în vagoane pentru marfă.

În imagini se poate observa un tren ieşind din tunel, un grup de soldaţi care coboară şi deschid acoperişul unui vagon, de unde e lansată racheta. Zborul proiectilelor testate a fost monitorizat de Japonia şi de Coreea de Sud. Armata sud-coreeană anunţă că cele două rachete balistice s-au ridicat la înălţimea de 60 de kilometri, iar Garda de Coastă Niponă a precizat că ele au parcurs o distanţă de 750 de kilometri înainte să cadă în Marea Japoniei, în zona economică exclusivă a acestei ţări. Rachetele sunt o versiune îmbunătăţită a modelului KN-23, cu rază scurtă de acţiune.

„Pacea şi securitatea Japoniei şi a întregii regiuni sunt ameninţată de aceste acţiuni. Este scandalos. Vom lucra împreună cu Statele Unite al Americii, Coreea de Sud şi cu alte ţări, pentru a apăra vieţile oamenilor şi a le asigura pacea.”

„Vom depune eforturi pentru a denucleariza peninsula şi restabili pacea. Sperăm să avem sprijinul Chinei şi că ministrul chinez de Externe, Wang Yi, va continua să deţină un rol important în eforturile guvernului nostru de a dezvolta relaţiile bilaterale.”

Între timp, Ministrul de Externe al Chinei a anunţat că şi Coreea de Sud a lansat miercuri o rachetă balistică, la câteva ore după testul nord-coreean. Proiectilul Coreei de Sud a fost lansat din submarin, iar autorităţile dau asigurări că testul nu a fost o replică, ci unul planificat din timp.

„Desigur, toţi dorim să contribuim la pace şi stabilitate în peninsulă. E important de menţionat că nu doar Coreea de Nord, ci şi alte ţări întreprind acţiuni militare. La discuţii trebuie să participe toate părţile interesate.”

Ideea unor trenuri capabile să lanseze atacuri cu proiectile a apărut în Uniunea Sovietică şi a fost analizată de Statele Unite în timpul Războiul Rece, dar a fost ulterior abandonată. În ultimii ani, Coreea de Nord şi-a dezvoltat rapid capacităţile militare, chiar dacă este afectată de numeroase sancţiuni economice internaţionale. Ultimul test nord-coreean cu rachete aruncate din tren a fost discutat la Consiliul de Securitate al ONU. Reprezentantul Franţei a declarat că acţiunile Coreei de Nord provoacă îngrijorare şi pun în pericol pacea şi securitatea regională. Iar Marea Britanie şi Statele Unite ale Americii afirmă că Phenianul încalcă rezoluțiile Consiliului de Securitate. Astfel, SUA şi-au reluat angajamentul să apere Coreea de Sud şi Japonia de acţiunile nord-coreenilor. Drept dovadă sunt cei 28 de mii de soldaţi americani, care se află în prezent în Coreea de Sud.


Distribuie
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
..