Preşedintele Parlamentului, Igor Grosu, susţine că autorităţile de la Chişinău cunosc despre planurile Kremlinului

Preşedintele Parlamentului, Igor Grosu, susţine că autorităţile de la Chişinău cunosc despre planurile Kremlinului

Preşedintele Parlamentului, Igor Grosu, susţine că autorităţile de la Chişinău cunosc despre planurile Kremlinului de a atrage Republica Moldova sub propria umbrelă până în 2030 şi dă asigurări că Rusia nu va reuşi acest lucru. Reacţia vine după ce RISE Moldova, împreună cu un consorțiu internațional de jurnalişti, au intrat în posesia unui document scurs din culisele administraţiei prezidenţiale de la Kremlin unde ar fi fost prezentat un plan prin care Rusia să obţină controlul asupra Republicii Moldova şi să o îndepărteze de UE, NATO şi de alţi parteneri.

”Noi ştiam despre planurile lor, cunoaştem despre planurile lor. Ei urmăresc angajamentele noastre. Şi noi am vociferat clar, orizontul 2030 şi îşi fac şi ei planuri pe planurile noastre. Fiecare cu planurile lor. Evident că nu o să le reuşească. Aşa cum s-au făcut de râsul lumii în Ucraina şi şi-au atribuit cu brio titlul de dictatură şi de stat agresor, primul în această lume, aşa vor eşua şi în republica Moldova.”

Purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov, a declarat că autorităţile de la Moscova nu cunosc despre existenţa unui astfel de plan şi susţin că documentul care a apărut în mass-media este un fals.

”Nu ştiu despre existenţa unui astfel de plan. Nu exclud că ar putea fi vorba de un alt fals, cum au mai fost şi altele, publicate de mass-media occidentală. Rusia a fost şi rămâne deschisă să construiască relaţii de vecinătate bune, reciproc avantajoase, inclusiv, cu Republica Moldova. Ne pare rău că actuala conducere a Republicii Moldova are prejudecăţi în raport cu Moscova, care sunt nefondate şi nejustificate.”

Potrivit jurnaliştilor de la Rise Moldova, documentul se numeşte „Obiectivele strategice ale Federației Ruse în Republica Moldova” și a fost creat în 2021. Mai multe puncte-cheie din strategia Moscovei au apărut, de-a lungul anilor, și pe platformele publice ale unor partide pro-ruse, dar și în discursurile unor politicieni, se arată în investigaţia Rise Moldova. Documentul cu strategia detaliată a Moscovei a fost obținut de RISE Moldova împreună cu un consorțiu internațional de jurnalişti din care fac parte Yahoo News, Delfi Estonia, Centrul Dossier cu sediul în Londra, precum şi alţi jurnalişti de investigaţie din Suedia, Germania, Polonia şi Belarus.

..