Prima declaraţie a deputatului Sergiu Sîrbu după ce a fost atacat

Prima declaraţie a deputatului Sergiu Sîrbu după ce a fost atacat

Distribuie
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  

Deputatul democrat, Sergiu Sîrbu, a făcut prima declarație după ce a fost atacat fizic, într-o cafenea din centrul Capitalei, de către Pavel Grigorciuc. Sîrbu a scris pe o rețea de socializare despre starea lui de sănătate și totodată a mulțumit din suflet tuturor pentru susținere și pentru toate mesajele transmise.

„Dragi prieteni, colegi!

Vă mulțumesc din suflet pentru susținere și pentru toate mesajele transmise. Mă simt deja mai bine, sper să pot pleca acasă cât mai repede, însă nu înainte de a finaliza toate investigațiile și ca medicii să poată evalua eventualele consecințe ale comoției, care pot apărea mai târziu.

Regret foarte tare că a existat acest incident neplăcut pe care, evident, nu mi l-am dorit și nu-l doresc nimănui. Toți cei care mă cunosc știu că sunt un om pașnic, care evită conflictele și, cu atât mai mult, orice fel de situație agresivă. Cel mai mult regret însă că la acest incident a fost nevoită să asiste soția mea, care s-a speriat foarte tare.

Pentru claritate, voi face câteva mențiuni, atât pentru jurnaliștii care mi-au cerut comentarii, dar și pentru persoanele care au prezentat denaturat acest caz.

După ședința Parlamentului, m-am înțeles cu soția să ne întâlnim la un local din parcul Ștefan cel Mare.

Lângă intrare m-am intersectat întâmplător cu avocatul Rudenco și susținătorul Blocului Acum, Pavel Grigorciuc, care era vădit agitat după ce a participat la protestul Blocului ACUM din fața Parlamentului și imediat ce m-a văzut a început a striga și a mă insulta.

Foarte calm i-am propus să intrăm în cafenea și să discutăm civilizat, lucru care poate fi confirmat de martori. Nu am apucat să deschid bine ușa localului când am fost tras agresiv de Grigorciuc înapoi afară și imediat lovit cu putere în partea dreaptă a capului. Am simțit doar o lovitură foarte puternică, fără să înțeleg dacă m-a lovit cu pumnul sau cu un obiect. Numai nu palmă a fost.

Alți colegi din fracțiune au intervenit imediat și au stopat agresiunea.

Mi-e greu să înțeleg pentru ce a făcut asta, nu a existat o altercație între noi, pot să înțeleg gestul lui doar prin prisma unui om plin de agresivitate, care face un gest fără să judece. Tot ce i-am spus eu a fost o invitație la o discuție civilizată în cafenea, după ce a început să mă insulte, iar după ce mi-am revenit de pe urma loviturii, i-am dat doar o singură întrebare – Pavel spune te rog, pumnii sunt unicele argumente ale tale?

Toate aceste lucruri pot fi confirmate de numeroși martori care erau în local, nu a existat nici o provocare din partea mea, cum în mod incorect a declarat agresorul.

Aceste incident este cu atât mai neplăcut cu cât el vine de la unul dintre cei care țin discursuri despre libertate și dreptate pe scena manifestațiilor Blocului ACUM, format din politicieni care se pretind pro europeni, care pretind că promovează valorile europene în Moldova.

Există viață și după astfel de momente neplăcute, important e ce se învață din ele. Și eu sper ca cei care promovează politica agresiunii și a violenței să înțeleagă că acest comportament nu-i arată puternici, dar arată cât de slabi și lipsiți de argumente sunt.

Eu voi continua să fac politică așa cum am făcut și până acum, să muncesc pentru cei care m-au ales, lângă cei mai minunați și solidari colegi din #PDM.
Multă sănătate tuturor!”, a scris Sergiu Sîrbu pe Facebook.

Canal2.md amintește că, ieri, deputatul democrat, Sergiu Sîrbu, a fost atacat fizic, într-o cafenea din centrul Capitalei, de către Pavel Grigorciuc, condamnat penal la patru ani cu suspendare. Deputatul s-a ales cu o comoţie cerebrală şi a fost internat la Institutul de Medicină Urgentă din Capitală.

PDM și-a exprimat indignarea faţă de agresarea deputatului Sergiu Sîrbu și a solicitat reprezentanţilor Blocului ACUM să denunţe public comportamentul agresiv al partenerului lor politic, Pavel Grigorciuc, şi să înceteze să mai utilizeze astfel de persoane în activitatea lor politică.


Distribuie
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •