Primăria a declarat război ambroziei. Cele peste zece hectare de plante depistate pe teritoriul Capitalei vor fi nimicite

Primăria a declarat război ambroziei. Cele peste zece hectare de plante depistate pe teritoriul Capitalei vor fi nimicite

Distribuie
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  

Autorităţile municipale au început lupta cu ambrozia. Cele peste zece hectare de plante depistate pe teritoriul Capitalei vor fi nimicite, începând cu luna mai, atunci când planta începe să crească. Anunţul a fost făcut astăzi de şeful „Asociaţiei de gospodărie a Spaţiilor Verzi”, Serghei Carp.

„S-a achiziţionat ierbicidele care sunt necesare, utilajul necesar pentru prelucrare şi când vine timpul începem lucrările. Este localizată, sunt locurile de anul trecut. Avem notate pe fiecare sector. Cum apare, atunci când o să apară frunzele le prelucrăm”, a spus şeful Asociaţiei de gospodărie a Spaţiilor Verzi, Serghei Carp.

În toamna anului trecut, prim-ministrul în exerciţiu, Pavel Filip a cerut introducerea ambroziei în lista plantelor interzise în Moldova. Totodată, în noiembrie trecut, a fost votat în lectură finală un proiect de lege, care îi obligă pe proprietarii de terenuri să întreprindă măsuri de combatere a ambroziei. Persoanele sensibile au probleme toată vara din cauza acestui polen, cele mai frecvente simptome fiind strănuturile, nasul înfundat, dar şi conjunctivita.


Distribuie
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •